Silvia Radu: Peste 260 de tone de zăpadă au fost evacuate

După ce ninsorile abundente au contenit, autoritățile sunt preocupate de evacuarea zăpezii care s-a adunat în oraș. În acest context, primarul general interimar Silvia Radu anunță că în prezent se muncește la evacuarea zăpezii din oraș.

„Azi noaptea am lucrat la îndepărtarea zăpezii de pe străzile din Chișinău. Peste 260 de tone de zăpadă au fost evacuate. Încercăm să eliberăm orașul de zăpada care s-a acumulat în ultimele 5 zile. Nu putem să o strângem pe toată din lipsă de utilaje dar scoatem cât de multă se poate”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de facebook.

Amintim că serviciile municipale au lucrat în regim non-stop, începând cu seara zilei de sâmbătă, la curățarea și deszăpezirea străzilor. Primarul interimar Silvia Radu a anunțat că drumarii vor fi recompensați pentru implicarea lor activă în lichidarea consecințelor ninsorilor din ultimele zile.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.