Sesiunea de toamnă a Parlamentului va începe pe data de 4 septembrie

Sesiunea de toamnă 2017 a Parlamentului va începe pe data de 4 septembrie. Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat o dispoziție în acest sens.

Începând cu data de 4 septembrie, deputații vor reveni la activitatea lor în comisii, fracțiuni, precum și în teritoriu cu cetățenii.

Prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc la propunerea Biroului permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Actuala sesiune ordinară a anului 2017 urmează să încheie la 31 iulie curent.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.