Serviciul Vamal a fost dotat cu 97 de automobile noi

97 de automobile noi au fost transmise astăzi reprezentanților birourilor vamale și subdiviziunilor Serviciului Vamal. Autoturismele au fost procurate pentru înlocuirea unităților de transport învechite. Astfel, parcul auto al Serviciului Vamal a fost reînnoit în proporție de circa 50%. Costul total al achiziției constituie aproximativ 19,8 milioane lei.

Banii au fost alocați din bugetul de stat.

Cheile de la autovehicule au fost înmânate de premierul Pavel Filip. În cadrul ceremoniei, șeful Executivului a menționat că activitatea fiecărui angajat al Serviciului Vamal are un impact major asupra percepției despre țara noastră.

„Vreau să vă spun că astăzi vama s-a schimbat. Sunt mult mai multe reacții pozitive din partea cetățenilor care vorbesc despre calitatea serviciilor vamale, despre atitudinea vameșilor la intrare sau la ieșire din Republica Moldova. Această atitudine nu costă investiții financiare, este doar o schimbare de mentalitate și manieră prin care trebuie să vă manifestați atunci când vorbiți cu oamenii”, a menționat Pavel Filip.

În context, premierul a precizat că în 2017, prin contribuția Serviciului Vamal, la bugetul de stat au fost acumulate peste trei miliarde de lei, cu aproximativ 18% mai mult, comparativ cu anul precedent.

”Aceste rezultate se datorează reformelor pornite la începutul anului 2016. Aveți salarii mai mari, avem posibilitatea să vă dotăm cu echipamente, dar și veniturile la bugetul statului au crescut. Dincolo de aceasta ați avut parte și de investiții făcute de partenerii noștri de dezvoltare. Toate aceste lucruri, în complexitate, dau rezultate”, a declarat Pavel Filip.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.