Sergiu Lucinschi a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare

Sergiu Lucinschi, fiul fostului presedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, este adus la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, in Bucuresti, luni, 30 martie 2015. Sergiu Lucinschi este cercetat intr-un dosar in care este suspectat de savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, comise in perioada 2014 - martie 2015. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, a fost condamnat de Curtea de Apel București la 3 ani închisoare cu suspendare pentru șantaj, trafic de influență, fals în declarații și participație improprie în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual, scrie Agerpres.

Instanța a dispus în cazul lui Sergiu Lucinschi un termen de supraveghere de 4 ani, el având obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

De asemenea, el a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcției Educație Cultural — Sportivă și Îngrijiri Comunitare Voluntari.

În plus, judecătorii au decis ca Sergiu Lucinschi să-i plătească omului de afaceri Alexandru Horpoș (parte civilă) daune morale de 50.000 de euro și daune materiale de 13.755 de lei.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop, a exercitat asupra omului de afaceri Alexandru Horpoș, denunțător în cauză, acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4 milioane euro, nedatorată de acesta din urmă.

“Astfel, firma la care Lucinschi era asociat/acționar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenționat, unor afaceri comerciale nerentabile o încadrare juridică penală. Acțiunile de constrângere au constat în condiționarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menționată. De asemenea, inculpatul Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează”, susțin procurorii.

De asemenea, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, pentru a adăuga presiunii descrise un mijloc de constrângere și mai puternic, în concordanță cu cuantumul sumei respective, Lucinschi a pretins că are influență, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la același procuror, respectiv Remus Jurj.

“În acest sens, inculpatul Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri și pentru soluționarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente”, mai spun procurorii.

Sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz în condițiile în care acesta i-a arătat că ar putea influența atitudinea procurorului de caz, în schimbul ”ajutorului” promis, Lucinschi a pretins și a primit de la omul de afaceri dreptul de creanță asupra sumei de 2 milioane euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.

“Soluția semnării contractului fictiv de împrumut a fost identificată de inculpatul Pricop care, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infracțională pe Lucinschi, prin formularea mai multor soluții nelegale, menite să justifice remiterea banilor către acesta. Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop, Sergiu Lucinschi a declarat în mod nereal, sub semnătură proprie, în fața notarului public, că, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru și angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015”, mai arată DNA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.