În sectorul Slobozia Doamnei din Orhei a fost dat în exploatare un drum modern/ FOTO

După mai bine de 20 de ani de mers prin noroi, orheienii din sectorul Slobozia Doamnei au, în sfârșit, drumuri asfaltate. Aici, au fost practic construite de la zero nouă străzi. După trei luni, cât a durat renovarea infrastructurii, drumurile au fost inaugurate. La eveniment au participat peste o sută de locuitori din zonă. Oamenii au fost foarte fericiți și recunoscători pentru această schimbare radicală din cartierul lor, iar șoferii au fost mulțumiți pentru că nu îți vor deteriora automobilul.
Prezent la inaugurare, candidatul din popor la funcția de șef de stat, Inna Popenco, i-a felicitat pe orheieni și a menționat că aceste schimbări spre bine trebuie extinse în toată țara.

orhei-1Lucrările de reabilitare au început la sfârșitul lunii iunie, ca urmare a unei dispoziții a primarului orașului, Ilan Șor. Acestea au presupus nivelarea drumurilor, amenajarea bordurilor, aplicarea stratului de argilă, a pietrișului și, ulterior, a asfaltului. Pentru finalizarea reparației într-un termen atât de scurt, au fost antrenate peste 15 unități de tehnică specială și peste 50 de muncitori.

Proiectul a prevăzut asfaltarea străzilor: Mihai Viteazul, Grigore Ureche, Iurii Gagarin, Ion Soltis, Haiducul Tobultoc, Ioan Vodă cel Viteaz, Alecu Russo, Strada Victoriei și Costișei.orhei-2

Modernizarea infrastructurii drumurilor din Orhei este una dintre prioritățile primarului Ilan Șor, care și-a luat angajamentul să repare străzile din oraș încă la începutul mandatului său. Astfel, în doar un an de zile au fost construiți și reabilitați în jur de 20 kilometri de drum, ceea ce reprezintă a cincea parte din străzile Orheiului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.