Scrutinul parlamentar din 30 noiembrie – sub lupa a peste 200 observatori OSCE

Peste 200 de observatori OSCE urmează să participe la procesul de monitorizare a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului î(ODIHR).

Ambasadorul Jan Petersen a precizat la o conferinţă de presă că echipa de bază este constituită din 11 observatori din 10 state membre ale OSCE. Alţi 22 de observatori pe termen lung vor sosi în Moldova săptămâna viitoare, iar 200 de observatori pe termen scurt vor ajunge în ajunul alegerilor. Ultimii în echipe a câte doi observatori vor pleca în ajunul alegerilor în raioane pentru a acoperi întreg teritoriul ţării.

În plus, la 30 noiembrie vor fi prezenţi observatori din partea Adunării Parlamentare a OSCE şi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Misiunea OSCE de observare a alegerilor parlamentare se va afla în Republica Moldova până la mijlocul lunii decembrie, pentru a monitoriza situația postelectorală..

OSCE a avut observatori în ţara noastră la scrutinele parlamentare din 1998, 2001 și 2005. În plus, experţi internaţionali ai OSCE au fost prezenţi la alegerile prezidențiale din 1996 și la cele locale din 2003.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.