Connect with us

Justiție

Şapte persoane reţinute pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari

Publicat

pe

Procuratura Anticorupţie, de comun cu Direcţia Operaţiuni Speciale a INI al IGP al MAI, a anunţat astăzi despre reţinerea a şapte persoane învinuite de spălare de bani, iar în privinţa unei persoane se întreprind acţiuni pentru identificarea locului aflării acesteia.

În concret, unul dintre învinuiţi, deţinând cota de participare de 60% în cadrul unei firme, specializate în distribuţia combustibilului, de comun cu alţi şapte complici, folosindu-se de situaţia de serviciu, concomitent, având calitate de director al altui agent economic, cu acelaşi gen de activitate, a convertit şi a transferat bunurile de la un agent economic la altul, de facto, participând la asociere prin acordarea de asistenţă şi ajutor în vederea comiterii acţiunilor de spălare de bani.

Procurorii Anticorupţie au stabilit că persoanele implicate, în perioada anilor 2012 – prezent, urmăreau scopul obţinerii controlului şi în unele cazuri dobândirea proprietăţii asupra staţiilor PECO ce aparţineau unei întreprinderi mixte cu capital străin.

Toate aceste acţiuni erau întreprinse în vederea organizării activităţii neîntrerupte, utilizând surse financiare, provenienţa cărora fiind necunoscută, deşi prezumată rezonabil ca una ilegală, intenţionând tăinuirea şi deghizarea naturii şi originii proprietăţii reale ale acestora, le-au reînregistrat de pe compania cu capital străin pe alte companii afiliate bănuiţilor.

Ulterior, companiile pe care erau reînregistrare proprietăţile reale au încheiat cu o altă firmă special creată în acest sens, contracte potrivit cărora staţiile PECO, care anterior au aparţinut unei companii, sunt utilizate pentru comercializarea produselor petroliere şi altor mărfuri de consum, sub o altă marcă comercială.

Este de menţionat că deşi pentru doi ani consecutiv firma unuia dintre bănuiţi a declarat venituri de peste 940 milioane lei, valoarea impozitelor achitate la buget, au constituit puţin peste 7 milioane lei adică doar 0,7%.

Procurorii Anticorupţie împreună cu angajaţii DOS a INI al IGP al MAI au  efectuat peste 30 percheziţii in diferite locaţii – domiciliu,  automobile, birouri. În cadrul percheziţiilor au fost ridicate 309 500 lei, 57 700 euro, 41000 dolari, 50000 lire sterline, un pistol şi o armă de vânătoare asupra cărora nu au putut fi prezentate documente de port armă, documente contabile şi alte bunuri ce au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.

Cauza penală este în gestiunea Procuraturii Anticorupţie, care este asistată de angajaţii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul INI al IGP al MAI.

 

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Justiție

Un bărbat a decedat în stradă așteptând ambulanța 40 de minute. O comisie de anchetă internă documentează cazul

Publicat

pe

De către

Cazul bărbatului care a decedat în stradă așteptând intervenția medicală de urgență mai mult de 40 de minute a motivat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să creeze o comisie de anchetă internă.

Incidentul tragic a fost surprins și făcut public de către poeta Maria Șleahtișchi, care se deplasa pe strada Lech Kaczynski, din Capitală, când a observat că mai mulți trecători s-au adunat în jurul unei persoane care avea urgent nevoie de ajutor medical. Toți cei prezenți apelaseră deja serviciul unic 112, însă ambulanța întârzia să apară. Astfel, potrivit poetei, în momentul când personalul de intervenție medicală prespitalicească a ajuns la fața locului, acesta a putut doar să constate decesul bărbatului.

„CE, DOAMNĂ, MATA NU ȘTII ÎN CE ȚARĂ TRĂIEȘTI?…” În astă seară, pe strada Lech Kaczynski, moartea a așteptat mai…

Geplaatst door Maria Sleahtitchi op Donderdag 20 september 2018

Potrivit 112, primul apel de urgență a fost recepționat la ora 20:10, informația a fost transmisă către Dispeceratul Ambulanță Chișinău peste trei minute. În total, Serviciul Unic 112 a fost apelat de șapte ori pe marginea acestui caz. Ultimul apel a fost recepționat la ora 20:52, adică peste 42 de minute de la primul sunet.

În același timp, Serviciul Național Unic pentru apelurile de urgență 112 declară că „personalul său nu poartă răspundere pentru activitățile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență”, iar „acțiunile sau inacțiunile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență nu țin de competența Serviciului 112”.

A doua zi, cazul a fost comentat de Andrian Candu. Acesta declara că a verificat informația publicată de Maria Șleahtișchi, însă potrivit lui „de la primul apel până la sosirea echipajului de medici au trecut 27 de minute, față de 15 cât ar fi trebuit să treacă”.

Un caz cutremurător s-a produs aseară pe strada Lech Kaczynski, când un om a decedat sub privirile trecătorilor. Am…

Geplaatst door Andrian Candu op Vrijdag 21 september 2018

Peste două zile de la cazul tragic, Secretarul general de stat Boris Gâlca a convocat o ședință de urgență cu conducerea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), responsabili de domeniul asistenței medicale de urgență, pentru a discuta cazul.

„În mod prioritar să fie revizuiți algoritmii de triere a cazurilor de urgență, să fie realizate instruiri suplimentare pentru personalul de la Serviciul 112 și al CNAMUP privind interacțiunea cu apelanții serviciului, iar personalul medical să fie responsabilizat pentru o comunicare eficientă și deontologică cu pacienții”, a declarat Boris Gâlca.

La fel acesta a solicitat toată informația detailată privind acest caz, numărul de ambulanțe care operaționale la intervalul de timp raportat și localizarea acestora prin GPS, de ce a durat cca 43 minute până să ajungă ambulanța la solicitare. De asemenea, conducătorilor instituțiilor menționate li s-au cerut prezentarea imediată  către Comisia de anchetă internă a tuturor probelor documentare (fișa medicală, registre, înregistrări audio a discuțiilor de la serviciul 112, explicațiile și rapoartele echipei medicale care a preluat cazul) pentru formularea concluziilor finale.

Drept rezultat al acestor discuții, MSMPS a format o Comisie internă, din care fac parte reprezentanții catedrei de Urgențe Medicale a USMF „N. Testemițanu”, Comisiilor de specialitate în domeniul urgențelor medicale prespitalicești și în domeniul anatomiei patologice și citologice. Comisia urmează să prezinte ministerului concluziile și propunerile până la data de 25 septembrie curent. Secretarul general de stat a menționat că cazul va fi documentat și se vor aplica sancțiuni dure pentru responsabilii care au produs erori în executarea responsabilităților de serviciu, inclusiv prin demitere.

Citește mai departe

Justiție

Administratorul unei firme va fi judecat. A livrat utilaj uzat pentru cantina unui liceu din capitală

Publicat

pe

De către

Administratorul unei firme va fi judecat pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea spre examinare în judecată a cauzei penale pornită de către ofițerii CNA.

Conform materialelor cauzei, Direcţia Educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău, a efectuat o licitaţie publică privind achiziţionarea utilajului tehnologic pentru dotarea cantinei unui liceu din capitală.

În baza deciziei grupului de lucru, câștigători au fost desemnați 2 agenți economici, DETS încheind cu aceștia contracte de achiziţie a utilajului tehnologic. Astfel, în schimbul sumei de aproximativ 500 mii de lei, antreprenorii se obligau să livreze utilajul pentru cantina liceului.

În acest sens, administratorul unuia dintre agenții economici contractați, în scopul obținerii unor beneficii materiale pentru sine, a organizat procurarea utilajului contractat, livrând o parte din bunuri fără certificate de conformitate, și prezentând semne de uzură. Acestea s-au dovedit a fi anterior exploatate, apoi reutilate sau reparate în condiții artizanale.

Prin acțiunile sale abuzive de livrare a bunurilor uzate, suma totală acestora fiind de 57 mii de lei, antreprenorul a prejudiciat considerabil Direcția Educație Tineret și Sport. În vederea reparării prejudiciului cauzat, DETS a înaintat o acţiune civilă în instanța de judecată.

Învinuitul și-a recunoscut pe deplin vinovăția, iar dacă instanța va decide astfel, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Foto: Poză simbol/ igougo.com

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat din Bălăbăneşti şi-a ucis fosta concubină şi a îngropat-o în propria grădină

Publicat

pe

De către

Procuratura raionului Criuleni a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al satului Bălăbăneşti de omorul intenţionat al fostei sale concubine şi păstrarea ilegală a muniţiilor.

Tragedia a avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai. Cazul însă a ieşit la iveală peste câteva zile, atunci când oamenii legii au fost alertaţi de o femeie care a anunţat despre dispariţia prietenei sale.

În cadrul investigaţiilor, adjunctul procurorului-şef al raionului Criuleni, împreună cu grupa operativă, s-au deplasat la domiciliul fostului concubin al femeii. În timp ce bărbatul se ascundea în casă, iar poliţia îl căuta, procurorul a observat în grădina acestuia o porţiune de pământ proaspăt săpat. După ce s-a săpat mai adânc, a fost descoperit corpul neînsufleţit al femeii dispărute. Făptaşul a fost încătuşat pe loc.

Potrivit probatoriului, victima, în vârstă de 38 de ani, aflându-se la domiciliul fostului concubin, s-a certat cu acesta.

În urma conflictului, inculpatul a lovit-o crunt în regiunea capului, femeia decedând pe loc. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, a doua zi după crimă, bărbatul a îngropat corpul femeii în propria grădină, iar hainele şi telefonul acesteia au fost arse.

De asemenea, în timpul percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 3 cartuşe care fac parte din categoria muniţiilor letale şi care erau păstrate de către acesta în mod ilegal.

Fiind audiat de procurori, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 10 până la 15 ani închisoare.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com