Saptamina aceasta va avea loc congresul de constituire a unei noi formatiuni politice in Moldova

O noua formatiune politica, Partidul European (PE), va organiza simbata congresul de constituire la care urmeaza sa fie ales presedintele si organele de conducere, precum si sa fie adoptat programul si statutul partidului.

Surse din cadrul Grupului de Initiativa au comunicat pentru BASA-press ca deja au fost colectate cele 5 mii de semnaturi necesare pentru inregistrarea formatiunii. Dupa Congres actele pentru inregistrarea partidului vor fi depuse la Ministerul Justitiei, care timp de o luna trebuie sa examineze pachetul de documente pentru inregistre.

Candidat la functia de presedinte al PE este omul de afaceri Viorel Ghimpu. Noua formatiune isi propune sa contribuie la formarea unei elite politice tinere. PE va avea o doctrina social-liberala si va pleda pentru integrarea in Uniunea Europeana, aderarea la NATO, rezolvarea problemei transnistrene prin acordarea statutului de autonomie teritoriului din stinga Nistrului, cu retragerea in prealabil a trupelor rusesti si excluderea din mecanismul de negocieri a liderilor regimului ilegal.

Partidul European opteaza, de asemenea, pentru parteneriat strategic cu Ucraina si Rominia, dezvoltarea satului moldovenesc, integrarea in societate a cetatenilor Republicii Moldova care muncesc peste hotare, accedere in functiile publice in baza concursului, responsabilizarea functionarilor publici, eradicarea coruptiei si a crimei organizate. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.