Salariile angajaților din administrația publică locală se vor majora cu până la 50%. Detalii

Persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale, precum și ceilalți angajați ai APL vor primi salarii mai mari. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede modificări și completări la legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.

Astfel, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții raioanelor, pretorii și vicepretorii vor primi lunar suplimente în mărime de până la 50 la sută din salariul lor de funcție. Prin urmare, dacă în prezent salariul mediu pentru funcțiile de conducere din APL este de 6135 de lei, în urma majorării acesta va ajunge până la 9200 de lei.

Cu 1190 de lei vor crește și salariile personalului care asigură deservirea tehnică și buna funcționare a autorităților publice locale. În urma acordării plăților de stimulare, în mărime de până la 15% din salariul de funcție, aceștia vor primi până la 3580 de lei lunar.

Cuantumul plăților de stimulare va fi stabilit de conducerea APL, în funcție de mijloacele disponibile în acest sens în bugetele autorităților publice locale. În anul curent, mijloacele pentru implementarea proiectului vor fi direcționate din contul resurselor prevăzute în bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare ale APL.

Suma necesară lunar pentru acordarea plăților stimulatorii la limita maximă se cifrează la 5,5 milioane de lei.

Proiectul urmărește creșterea nivelului de venituri al angajaţilor din sectorul bugetar, sporirea atractivității funcției publice, atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, precum și prevenirea corupţiei în organele administraţiei publice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.