S-a ales cu dosar penal! Un bărbat din Cahul a estorcat de la o femeie 250 de euro pentru un permis de conducere

Un bărbat din Cahul a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurori într-un dosar de trafic de influenţă. Bănuitul ar fi estorcat de la o femeie 250 de euro pentru un permis de conducere.

Potrivit denunţătorului, bărbatul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor responsabili din cadrul Secţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Cahul a ÎS „CRIS REGISTRU” şi că-i poate determina să o ajute să susţină examenele pentru obţinerea permisului de conducere.

În urma investigaţilor, s-a reuşit documentarea discuţiilor telefonice dintre declarant şi bănuit, dar şi transmiterea, în câteva tranşe, a sumei pretinse.

În după-amiaza zilei de 24 mai, bănuitul a fost reţinut pe str. Republicii din or. Cahul, în preajma unui local de agrement. Asupra acestuia au fost depistaţi 200 de euro, transmişi sub controlul CNA.

În acelaşi timp, au fost operate percheziţii la domiciliul suspectului, de unde au fost ridicate mai multe seturi de acte privind şcolarizarea auto,  certificate necesare pentru susţinerea examenelor, fotografii ale unor candidaţi, un buletin de identitate şi o  listă de contacte.

Pe faptul dat, organul de urmărire penală al DGT Sud a CNA a pornit o cauză penală. Conducerea urmăririi penale este gestionată de către Procuratura Anticorupţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.