S-a născut a doua oară! Un tânăr din Bender și-a dobândit identitatea la 21 ani

Serghei Bondarev este originar din Bender, are de 21 de ani, iar până în prezent nu a avut un certificat de naștere. Cu toate că deține documente eliberate de către administrația regiunii transnistrene, lipsa actelor eliberate de autoritățile constituționale îi limitează mai multe drepturi precum cel la educație sau la libera circulație.

Timp de doi ani, tânărul a luptat intens cu sistemul de documentare a populației din Moldova, pentru a-și demonstra identitatea și a obține certificat de naștere, eliberat de autoritățile constituționale. A reușit acest lucru prin intermediul instanței de judecată. La 15 decembrie 2015, prin Hotărârea Judecătoriei mun. Bender, a fost admisă cererea și stabilită identitatea cetățeanului Bondarev Serghei. Hotărârea a devenit definitivă la 15 ianuarie 2016 și a fost executată de către Oficiul stării civile, prin eliberarea certificatului de naștere.

Promo-LEX a declarat astăzi acest caz scoate în evidență dificultățile sistemice, în procesul de documentare a persoanelor născute în stânga Nistrului. Spre exemplu, o persoană născută în stânga Nistrului, poate fi documentată cu acte naționale la solicitarea unuia dintre părinți, care deține un act de identitate eliberat de către o autoritate recunoscută. Cu toate acestea, există categorii de persoane care întâmpină obstacole majore în procesul de documentare, cum ar fi orfanii sau copiii ai căror părinți nu au fost documentați cu acte naționale.

“Deocamdată, procedura de recunoaștere a identității persoanei pe cale judecătorească este singurul mecanism aplicat în situația persoanelor nedocumentate corespunzător din raioanele de est ale R. Moldova”, susține Vadim Vieru, avocat Promo-LEX. “Totuși, în lumina obligațiilor pozitive, autoritățile constituționale trebuie să asigure respectarea drepturilor omului în teritoriul din stânga Nistrului și să identifice mecanisme clare și accesibile în procesul de documentare al populației în raioanele de est”, a relatat Vadim Vieru.

După studierea cazului juriștii Promo-LEX au constatat că a avut loc o ingerință în viața privată a reclamantului, garantată de prevederile Art.8 ale Convenției Europene și anume dreptul de a se legitima și identifica în relațiile sociale dintre alți cetățeni sau orice alte persoane fizice și juridice. De asemenea, juriștii au stabilit că, tânărul a fost limitat ilegal de capacitatea sa de exercițiu, prin refuzul autorităților în ai confirma cetățenia.

Asociația Promo-LEX a sesizat probleme în procesul de documentare a populației din stânga Nistrului încă din anii 2007-2008.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare