Rusia ar putea deveni lider printre donatorii straini de ajutoare umanitare pentru Moldova

Potrivit calculelor preliminare, după finalizarea programelor de asistenţă umanitară populaţiei Moldovei pentru lichidarea consecinţelor secetei, Rusia ar putea deveni lider în acest domeniu printre donatorii străini. Acest fapt se menţionează în comunicatul serviciului de presă al Ambasadei FR, care a fost remis joi agenţiei NOVOSTI-MOLDOVA.

"La 7 şi 12 martie curent la Chişinău a fost livrat cu două avioane ale MSE un lot ordinar de ajutoare umanitare din partea Rusiei pentru populaţia Republicii Moldova, destinate celei mai afectate de secetă regiuni a ţării – UTA Gagauz-Yeri, – se relevă în comunicatul de presă al Ambasadei FR. – Pe calea aerului a sosit o încărcătură alimentară din 24 tone de orez, 5 t conserve de carne şi 30 t de hrişcă. Prioritatea livrărilor în Găgăuzia este bazată pe concluziile experţilor Organizaţiei ONU pentru agricultură şi alimentaţie (FAO), care au menţionat că acestei regiuni i-au cauzat cel mai mare prejudiciu anomaliile climatice din anul trecut".

În comunicatul reprezentanţei diplomatice ruse sînt citate datele Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM de la sfîrşitul lunii februarie 2008, în conformitate cu care Moldova a beneficiat de ajutoare umanitare de peste hotare pentru depăşirea consecinţelor secetei în valoare totală de 17,8 milioane de dolari, inclusiv din partea ONU – 8 milioane de dolari, a Ucrainei – 1,2 milioane de dolari, Chinei – 2 milioane de dolari, României – 2 milioane de euro.

"Considerăm că în această statistică deocamdată n-au fost incluse datele despre asistenţa din partea Rusiei, care a început să sosească în Moldova din noiembrie 2007. Atunci la solicitarea Guvernului rus SAD "Gazprom" a virat în mod operativ la contul Trezoreriei Moldovei 100 milioane de ruble (circa 4 milioane de dolari) pentru achiziţionarea combustibilului în scopul asigurării lucrărilor agricole de toamnă (cu această sumă la preţurile de pe atunci se puteau procura, potrivit calculelor noastre, aproximativ 6 000 t de motorină)", – se specifică în comunicatul serviciului de presă.

Potrivit textului comunicatului, "la 29 octombrie 2007 Guvernul Rusiei a adoptat decizia de a expedia în Moldova – la solicitarea conducerii ei – ajutoare umanitare în valoare de 157 milioane de ruble (circa 6,3 mil. dolari, cu care au fost achiziţionate 10 mii t grîu alimentar şi 4 mii t cereale furajere. Prima garnitură cu cereale a fost expediată în Moldova la 5 martie curent, livrările se vor efectua în apropiatele 2-3 săptănmîni. În Moldova vor sosi în total 210 vagoane de cereale cu încărcătura menţionată pe cîteva rute (în acest scop au fost cooptate căile ferate din Rusia, Ucraina şi Moldova)".

În textul comunicatului se menţionează că "în calitate de asistenţă concretă din partea regiunilor Rusiei (Moscova, regiunea Moscova, Tatarstan etc.) celei mai afectate regiuni a Moldovei – Găgăuziei – îi sînt expediate loturi umanitare în valoare de 88 milioane rub. (aproximativ 3,5 milioane de dolari). Primul lot al acestei încărcături (59 tone alimente) a fost transportat cu avioane ale MCE. Pe parcursul lunii martie în Găgăuzia vor fi livrate pe calea ferată 5 mii t grîu alimentar şi 60 t ulei vegetal.

Trebuie menţionat că recent instituţiilor medicale din Găgăuzia le-au fost donate din partea administraţiei regiunii Penza 2 aparate pentru ultrasonoscopie în valoare de circa 63 mii de dolari".

"În acest mod, volumul ajutoarelor umanitare din Rusia numai populaţiei Moldovei din dreapta Nistrului va constitui spre sfîrşitul lunii martie circa 14,5 milioane de dolari, care, după cum contăm noi, vor fi reflectate şi în statistica oficială", – se specifică în comunicatul Ambasadei ruse.

"Nu trebuie să uităm şi despre începutul încă în ianuarie 2008 a realizării programului de asistenţă umanitară locuitorilor din Transnistria pentru minimalizarea consecinţelor secetei din anul 2007. Volumul total al alocaţiilor în aceste scopuri pe parcursul al 12 luni 2008 va constitui 640 milioane de ruble (circa 25,6 milioane de dolari). A fost deja iniţiată plata indemnizaţiilor suplimentare pensionarilor, printre care este un număr mare de cetăţeni ruşi, precum şi finanţarea alimentaţiei în instituţiile pentru copii şi curative. În această tranşă a asistenţei din Rusia este inclus şi suportul sectorului agrar din regiune (213 miliaone de ruble sau aproape 8,5 milioane de dolari), care va fi acordat sub formă de credite cu dobîndă simbolică".

În acest mod, în total pentru populaţia Moldovei Guvernul Rusiei în anii 2007-2008 a alocat 986,5 milioane de ruble (circa 40 milioane de dolari), menită pentru minimalizarea prejudiciului de pe urma secetei din anul 2007. Potrivit calculelor noastre preliminare, după finalizarea realizării tuturor programelor expuse de asistenţă umanitară populaţiei Moldovei pentru lichidarea consecinţelor secetei, Rusia ar putea deveni lider în acest domeniu printre donatorii străini", – se relevă în comunicatul pentru presă al Ambasadei FR în Moldova.  // "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.