Romanii de peste Prut premiati cu 17 medalii la un salon international de tehnologii noi

In cadrul celei de-a II-a editii a Salonului International de Investitii si Tehnologii Noi “Novoe Vremea”, organizat recent la Sevastopol, Ucraina, investitorii basarabeni au castigat 12 medalii de aur si 5 de argint.In plus, basarabenii au mai obtinut si 3 premii speciale in domeniul tehnicii electronice, medicinei si microbiologiei. Potrivit serviciului de presa al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI), delegatia din Basarabia a fost prezenta la aceasta manifestare de amploare cu 20 de lucrari elaborate de reprezentanti de la Universitatea Tehnica din Moldova, Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie "N. Testemitanu", Institutul de Cercetari Stiintifice in domeniul Ocrotirii Sanatatii Mamei si Copilului si Institutul de Microbiologie si Biotehnologie al Academiei de Stiinte a Moldovei, transmite Moldpres. La salon au participat inventatori din Romania, Canada, Belgia, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Federatia Rusa, Azerbaidjan, Estonia, fiind prezentate peste 150 de inventii.

Totodata, AGEPI a prezentat un stand informational cu materiale privind modalitatea de protectie a proprietatii intelectuale in Basarabia, fiind distinsa cu o diploma de excelenta si cu o medalie de aur. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.