România a returnat 1.600 puieţi de păr din Republica Moldova

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) din România a returnat un transport de 1.600 de bucăţi de material săditor pomicol specia păr (pyrus communis) din Republica Moldova, care trebuiau să ajungă în Bulgaria.

Aceasta din cauza identificării de către specialiştii fitosanitari din România a unui organism dăunător de carantină.

Potrivit unui comunicat al instituției, în lotul pentru care s-a luat măsura de returnare către Republica Moldova a fost identificat organismul dăunător “Pear decline mycoplasm’ (Declinul părului).

Potrivit reprezentanţilor ministerului, plantele de „pyrus communis” destinate plantării sunt reglementate pentru controlul fitosanitar la import.

MADR precizează că nu poate fi vorba despre un impact economic asupra României.

„România are obligativitatea efectuării controlului fitosanitar în vederea respectării prevederilor legale. Având în vedere că destinaţia finală a transportului era Bulgaria, iar România ar fi fost doar ţară de tranzit, nu poate fi vorba de un impact economic asupra ţării noastre”, arată comunicatul citat de Mediafax.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.