România își pierde turiștii. Două dintre marile grupuri de turism vor să se retragă

România va pierde mulți turiști după ce două dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, TUI şi ITS, intenţionează să înceteze de anul viitor să mai aducă turişti în România. Firmele sunt nemulţumite de lipsa promovării pe piaţa germană şi de imaginea României în străinătate, deteriorată în ultima vreme pe fondul situaţiei politice, notează Mediafax.ro. Tur-operatorii germani sunt, de asemenea, nemulţumiţi de lipsa de predictibilitate din economia românească.

Potrivit sursei, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) Cristian Bărhălescu, aflat într-o vizită la Berlin, intenționează să discute nu doar cu TUI, ci cu toţi tur-operatorii germani. „Nu am venit să discutăm că se retrag, ci să clarificăm ce plan de bătaie vom avea pentru anul viitor. Ei vor de la noi implicare şi pentru asta o să mai avem o discuţie", a spus secretarul de stat. Bărhălescu s-a abţinut să comenteze şi dacă partea română este mulţumită de colaborarea cu TUI şi ITS, care au adus în această vară pe litoral peste 2.000 de turişti germani.

În anul 2009 MDRT a semnat un contract cu TUI pentru ca tur-operatorul să revină din 2010 în România. Din 2006 grupul german a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele sale de promovare staţiunile româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi.

De asemenea, ITS operează la rândul său de câţiva ani pe piaţa românească, iar încă din 2009, în urma discuţiilor cu oficialii MDRT de atunci, reprezentanţii companiei de turism s-au declarat nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi de preţurile de pe litoralul românesc.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.