Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unor sisteme mobile de artilerie cu rachete în valoare de 1,25 de miliarde de dolari, a anunțat vineri Defense Security Cooperation Agency (DSCA), citată de Reuters și preluată de Agerpres.
Agenţia Pentagonului a precizat că a notificat joi Congresul cu privire la acest contract.
Lockheed Martin este principalul contractor al acestui sistem de armament, High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS).
România a solicitat până la 54 de sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate, serviciile şi echipamentul aferente, a precizat Defense Security Cooperation Agency într-un comunicat.
”Această propunere de vânzare va susţine politica externă şi obiectivele securităţii naţionale a Statelor Unite printr-o îmbunătăţire a securităţii României, un aliat în cadrul NATO care a fost şi continuă să fie o forţă importantă în stabilitatea politică şi progresului economic în Europa”, scrie DSCA în comunicat, apreciind că această vânzare a unor sisteme HIMARS va susţine ”nevoile României de autoapărare şi susţinere a obiectivelor NATO”.
[youtube id=”otiG0BN982M” start=”0″]Foto: News.ro