RISE: În Registrul de Stat al Alegătorilor se găsesc numele unor infractori străini cu identități false, vânați de cei mai buni polițiști

Au rămas patru luni până la alegerile parlamentare din februarie 2019, iar în Registrul de Stat al Alegătorilor se găsesc și numele unor infractori străini cu identități false, vânați de cei mai buni polițiști din lume.

Unii dintre ei au drept de vot în circumscripțiile electorale din capitală, asta chiar dacă au fost capturați, condamnați sau extrădați în țările de unde au fugit, scrie RISE Moldova.

Alegătorul Bogdanov, un kazah cu triplă identitate

Cetățeanul Republicii Moldova, Vasilii Bogdanov, născut la 3 februarie 1979 – este una din cele două identități false ale kazahului Nazhmudin Gaziyev (37 de ani), condamnat în țara lui pentru trafic de droguri.

În ancheta publicată de RISE Moldova – „Republica lui Ivan”, a fost descris în detaliu cum Gaziyev și-a cumpărat identitatea falsă de cetățean moldovean, dar și în ce circumstanțe a folosit cealaltă identitate falsă de cetățean al Rusiei, cu numele – Aslan Isaakov, născut la 3 februarie 1982.

În 2015, Nazhmudin a fost judecat la Chișinău și condamnat la o amendă penală de 9.000 lei pentru „deținerea documentelor oficiale false”. În sentință, magistrații au mai menționat că documentele false ale kazahului (buletinul, pașaportul, certificatul de naștere, alte documente) „de distrus în conformitate cu legislația în vigoare după expirarea termenului legal de păstrare a dosarului în arhiva instanței de judecată”.

Alegătorul Tereșencov, un belarus condamnat

Pe 24 februarie 2019, la aceiași secție de votare din str. Poștei, 44, este așteptat și alegătorul moldovean Dmitrii Tereșencov, un alt personaj din „Republica lui Ivan”.

Dmitrii Tereșencov a fost identitatea secretă și falsă a belarusului Artyom Kulpin, care în 2015 a fost și el condamnat în Republica Moldova la o amendă penală pentru „deținerea documentelor oficiale false”.

Alegătorul Botnari, un spaniol vânat de Interpol

La trei kilometri de secția de votare unde ar trebui să meargă alegătorii Bogdanov și Tereșencov se află secția Nr. 1/230 din incinta Universității Slavone. Aici este așteptat să-și dea votul cetățeanul Gheorghii Botnari, născut pe 7 februarie 1970, în Republica Moldova.

Gheorghii Botnari este numele fals al omului de afaceri spaniol Roca Samper Jorge Ignacio, condamnat în Spania într-un dosar de corupție.

Alegătorii: Andranovici și Avram, cuplu investigat de FBI

Inna Andranovici născută la 17 ianuarie 1976, și Vitalii Avram, născut la 13 ianuarie 1977, ambii cetățeni ai Republicii Moldova, sunt identitățile false a cuplului american investigat de FBI pentru fraudă bancară și spălare de bani – Galina și Aleksandr Kravchenko.

În 2010, autoritățile din SUA au emis un mandat de arestare pe numele lor, însă funcționari corupți din Republica Moldova au falsificat Registrul de Stat al Populației și le-au oferit acestora pașapoarte cu identități false.

Textul integral al investigației poate fi citit AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.