În Republica Moldova vor fi stabilite zece zone de sănătate

În Republica Moldova vor fi stabilite zece zone de sănătate: 4 în centru, 3 la nord și 3 la sud, în urma reformei sectorului spitalicesc. Principiile de amplasare a spitalelor vor prevedea asigurarea disponibilităţii asistenţei medicale spitalicești în maxim 60 de minute sau la o distanță maximă de 70 km.

În acelaşi timp, regiunile spitaliceşti nu vor fi strict delimitate de hotarele teritorial-administrative actuale. Fluxul urgențelor și pacienţilor acuţi va fi redirecţionat către spitalele regionale sau centrale, iar fluxul de pacienţi cronici – către filialele locale ale spitalelor regionale.

Proiectul preventiv al reformei mai presupune instituirea unui spital universitar, a 4 spitale centrale, a 11 spitale regionale sub un management comun cu spitalele locale din zona respectivă  şi a 3 spitale specializate.

În cadrul unei şedinţe la Guvern, premierul Pavel Filip a accentuat necesitatea elaborării unui plan de acțiuni pentru o perioadă de 8-10 ani, care va prevedea regionalizarea serviciilor spitalicești (pe zone de sănătate) cu construcția spitalelor regionale.

De asemenea, premierul a subliniat importanţa creării în paralel a infrastructurii necesare, prin elaborarea unui program de dotare cu transport specializat (ambulanțe), pentru a garanta accesul la instituțiile specializate regionale sau centrale.

Statul are două funcţii de bază: cea de elaborare a politicilor şi cea de reglementare. Scopul final al reformei spitaliceşti constă în oferirea unor servicii de calitate şi a confortului necesar pacienţilor. Vreau să avem mai întâi de toate o viziune clară, ideală, ulterior vom identifica investiţiile necesare şi vom realiza etapizat reorganizarea sistemului spitalicesc”,a menţionat Pavel Filip.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.