Republica Moldova marchează Ziua Limbii Române

Republica Moldova marchează astăzi Ziua Limbii Române. Sărbătoarea, instituită de Parlament în iunie 1990, îşi are origini din 1989, când la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989 cele şapte sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Pe 31 august 1989, Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti adopta Legea prin care se conferea limbii moldovenești statutul de limbă de stat. De asemenea, printr-o altă lege se decidea renunţarea la grafia chirilică şi revenirea la alfabetul latin. In ambele acte legislative se menţiona explicit faptul ca limba moldoveneasca este ”identică” cu limba română.

Ulterior, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca Sărbătoare națională ”Limba noastră cea româna”. Iar în 1994, guvernul agrarian, la insistenţa Partidului Democrat Agrar, a schimbat denumirea inițială a sărbătorii din 31 august in sărbătoarea națională ”Limba noastră”. Drept argument se invoca prevederile art.13 din Constituția Moldovei, adoptata la 21 iulie același an, care proclama ca ”limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, cu alfabet latin”, fiind astfel eliminată recunoașterea identității acesteia cu limba română.

Reamintim că, pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională de la Chișinău a adoptat o hotărâre istorică, care a stabilit clar că în Republica Moldova se vorbește în mod oficial limba română.

Sărbătoarea va începe cu depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor.

În Gradina Publica „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, la ora 12.00, vor fi anunţate rezultatele concursului „Dictare pentru fiecare”. În acelaşi timp, cu începere de la ora 11.00, în incinta Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova va fi organizată o dezbatere publică la tema „Limba română vorbită azi”.

La ora 12.30, va avea loc dezvelirea plăcii memoriale Leonida Lari, pe faţada blocului de locuinţe din str. Nicolae Iorga, 7.

În seara zilei de 31 august, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc un concert extraordinar dedicat Zilei Limbii Române. Pe scena din centrul capitalei vor evolua Orchestra municipală de muzică populară a fraţilor Advahov, orchestra simfonică condusă de Dumitru Cârciumaru şi Alex Calancea Band. Solişti: Mariana Bulicanu, Ionel Manciu, Dumitru Mâţu, Miriam Eshan, Cristina Pintilie, Vasile Iovu, Tania Cerga, Andrei Glavan, Viola, Natalia Barbu, Guz, Rupt, Catharsis, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan, Ricu Vodă, Lavinia Rusu, Plăieşii, Zinaida Julea, Igor Cuciuc, Igor Rusu, Alternosfera ş.a.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.