Reprezentanții Tiraspolului distorsionează informaţiile despre activitățile desfășurate în CUC

În cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Сontrol (CUC) de joi, 21 iulie, la solicitarea reprezentanţilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse în CUC, au fost prezentaţi, aprobaţi şi efectuată rotaţia a 10 observatori militari ucraineni şi a unui reprezentant din partea Federaţiei Ruse. Totodată, a fost audiat şi aprobat un raport cu privire la situaţia din Zona de Securitate.

Potrivit unui comunicat CUC, delegaţia Republicii Moldova a reiterat necesitatea continuării discuţiilor și luării unei decizii finale pe marginea subiectului legat de asigurarea liberei circulaţii a persoanelor prin Zona de Securitate, ținând cont de viziunile anterior formulate în acest sens de către componentele Federației Ruse, Ucrainei și Misiunii OSCE.

Reieșind din faptul că structurile de forţă transnistrene restricționează în mod constant regimul liberei circulații, precum și aplică măsuri discriminatorii, prin care se subminează rolul mecanismului de pacificare și se blochează activitatea contingentelor militare, problemele în cauză necesită o soluționare prioritară și necondiționată.

Cu regret, eforturile delegaţiei Republicii Moldova de a aduce discuţiile în albia prevederilor Regulamentului de activitate a  Comisiei Unificate de Control şi în platforma unui dialog constructiv au eşuat, în contextul manifestării nedorinței vădite a reprezentanţilor Tiraspolului de a aborda tematica menționată și de a identifica soluții favorabile intereselor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Mai mult decât atât, componenta transnistreană s-a dezis categoric de angajamentele asumate şi a neglijat poziţia comună a delegaţiilor Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, a reprezentanţilor Ucrainei şi a Misiunii OSCE, urmărind scopul de a se eschiva de la discuţii şi de a sabota luarea unei decizii pe subiectul liberei circulații.

Totodată, este de menționat faptul că reprezentanții Tiraspolului, în mod premeditat, continuă practica inducerii în eroare a mass-mediei, cu distorsionarea informaţiilor despre activitățile desfășurate în CUC și evocarea unor subiecte ce nu au fost discutate în cadrul şedinţelor acesteia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare