Connect with us

Reintegrare

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au semnat patru decizii protocolare

Publicat

pe

Patru decizii protocolare care vor simplifica viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului au fost semnate astăzi de către reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului, George Bălan și Vitali Ignatiev, la Tighina.

Documentele vor garanta și asigura activitatea normală a școlilor moldovenești cu predare în limba română din regiunea transnistreană, accesul ţăranilor la propriile terenuri agricole aflate după traseul Dubăsari-Tiraspol, apostilarea diplomelor emise de universitățile transnistrene, restabilirea telefoniei fixe și mobile între cele două maluri ale Nistrului.

Vicepremierul pentru Reintegrare, George Bălan, a precizat că s-a reușit soluționarea unor probleme sociale și economice cu care se confruntă populația de pe ambele maluri. Iar aceste decizii protocolare vor impulsiona și procesul denegocieri pentru rezolvarea altor probleme. La rândul său, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a sus că părțile au dat dovadă de voință politică, orientarea spre rezultate și la toate nivelele de dialog bilateral s-a muncit mult pentru a pregăti aceste decizii protocolare. El a precizat că administrația transnistreană a mers în întâmpinarea Chișinăului în problemele ce țin de activitatea școlilor cu predare în grafie latină și a acesului fermierilor la terenurilor lor. Iar pentru Tiraspol este importantă recunoașterea diplomelor de studii și reluarea legăturii telefonie.

Citește mai departe
Advertisement

Reintegrare

Autoritățile transnistrene inițiază construcția unui așa zis ”terminal vamal”, destabilizând situația în Zona de Securitate

Publicat

pe

De către

Comisia Unificată de Control (CUC) s-a reunit pe 22 februarie având pe agendă subiectul principal: acțiunile Comisiei și Comandamentului Militar Întrunit (CMÎ) în legătură cu redeschiderea, la 18 noiembrie 2017 a podului din preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc.

În cadrul discuțiilor delegațiile au făcut un schimb de opinii și au prezentat noi propuneri rezonabile menite să contribuie la adoptarea unei decizii comune pentru identificarea soluțiilor în problema vizată.

Cu regret, în mod repetat, delegația transnistreană a refuzat categoric să accepte propunerea reprezentanților Federației Ruse în CUC de a stabili că părțile se vor abține de la acțiuni unilaterale privind modificarea infrastructurii și efectivului numeric a structurilor de forță în zona adiacentă podului Gura Bâcului-Bâcioc.

Delegația Republicii Moldova a difuzat o declarație prin care își manifestă îngrijorarea în legătură cu motivele blocării deciziilor CUC din partea componentei transnistrene privind redeschiderea circulației pe podul din preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc.

Co-președintele CUC Oleg Beleakov a confirmat, în cadrul ședinței, că autoritățile regiunii au decis înstrăinarea terenurilor de pământ de la unii locuitori din s. Bâcioc către așa numitul ”Comitet Vamal rmn”, în scopul construcției infrastructurii unui nou așa zis. ”terminal vamal internațional”.

Este cunoscut faptul că potrivit practicii astfel de terminale includ: piste de control vamal și grăniceresc, ghișee pentru personal, clădire administrativă cu infrastructură de bariere, semne de circulație, marcaj rutier, toate acestea acoperite cu copertină.

Concomitent este planificată construcția unui cartier vamal pentru deservirea și concentrarea transportului de mare tonaj, supus procedurii de vămuire a mărfurilor importate / exportate / tranzitate, cu implicarea efectivelor suplimentare de așa numiții ”grăniceri – vameși – migrațiune la hotarul transnistrean” din satul Bâcioc.

În context, Delegația Republicii Moldova a atras atenția membrilor CUC asupra inadmisibilității acestor acțiuni destabilizatoare ale Tiraspolului.

”Constatăm faptul că acest lucru este efectuat de către transnistreni în mod unilateral, fără coordonare cu Comisia Unificată de Control, ignorându-se decizia din 31 ianuarie curent, luată în cadrul ședinței comune de experți în domeniul transporturilor și infrastructurii rutiere, care a decis că doar vehiculele cu capacitatea de până la 10 tone vor putea traversa podul rutier peste r. Nistru, amplasat în preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc”, a menționat Delegația Republicii Moldova.

Îngrijorările și argumentele expuse de către delegația moldovenească au fost susținute de către co-președintele rus Ilia Uvarov, care a chemat repetat la identificarea unei soluții amiabile legate de redeschiderea circulației pe podul din preajma râului Nistru.

Din aceste considerente s-a decis transferarea ședinței pentru data de 1 martie 2018.

Citește mai departe

Reintegrare

A avut loc prima din acest an întrevedere a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

Publicat

pe

De către

La sediul Misiunii OSCE din Chișinău, astăzi, a avut loc prima şedinţă de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, cu participarea Cristinei Lesnic în calitate de nou reprezentant politic şi a lui Vitalii Ignatiev, la care au asistat reprezentanţii participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă realizările înregistrate în implementarea celor 5 decizii protocolare semnate în procesul de negocieri în anul 2017, fiind consemnate progresele obținute pe marginea a 3 documente (funcționalitatea podului din preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc, buna desfășurare a procesului educațional în școlile cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, aplicarea apostilei pe actele de studii ale Universității “Taras Șevcenko” din Tiraspol) și punctate măsurile în desfășurare întru a asigura aducerea la îndeplinire și a înțelegerilor convenite pe terenurile agricole din r-nul Dubăsari și pe organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor.

Pe tema pământurilor amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, reprezentantul politic de la Chișinău Cristina Lesnic a intervenit cu rugămintea de a urgenta procesul pentru a fi deblocat accesul fermierilor la terenuri și a fi inițiate primele lucrări agricole de primăvară, reamintind că pachetele de documente necesare sunt pregătite pentru a fi depuse, în acest sens impunându-se concretizarea de către partea transnistreană a locului, perioadei și responsabililor de colectarea și examinarea acestora.

La întrevedere au fost abordate și unele aspecte ce se conțin în Protocolul reuniunii oficiale a formatului de negocieri „5+2” de la Viena, în special subiectul ce ține de definitivarea unui mecanism viabil de stabilire a regulilor de acces în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport cu plăci din regiunea transnistreană.

În context, partea moldovenească a specificat și necesitatea reluării activității subgrupurilor de lucru pe probleme bancare și pentru drepturile omului, care de mai bine de 4 ani nu au fost funcționale, fiind exprimată deplina deschidere a ambelor părți întru a continua interacțiunea în aceste platforme tehnice de dialog, în mod prioritar, pe filiera drepturilor omului care cuprinde un spectru larg de probleme actuale.

Citește mai departe

Reintegrare

A fost lansată campania „O carte pentru educația ta” în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului

Publicat

pe

De către

Biroul politici de reintegrare a lansat astăzi campania „O carte pentru educația ta” cu genericul „Donează o carte, investește în viitor”, care își propune să vină în sprijinul elevilor și altor copii din stânga Nistrului. Campania va dura până la sfârșitul lunii martie 2018.

Astfel, toți doritorii de a susține copiii de la școlile moldoveneşti din stânga Nistrului  sunt invitați să contribuie cu donații de cărți, manuale și alte materiale didactice.

Este de menționat și faptul că acțiunea vine întru implementarea prevederilor pct.6 din Decizia protocolară „Cu privire la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafia latină” din 25 noiembrie 2017, semnată de către reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului și care prevede posibilitatea aprovizionării nestingherite a acestor instituții de învățământ cu manuale, materiale didactice și alte mijloace necesare pentru desfășurarea calitativă a procesului educațional.

Cărțile pot fi donate celor opt școli moldoveneşti care studiază în grafie latină din regiunea transnistreană, prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat, care se află în incinta Casei Guvernului.

Persoana de contact de cadrul Biroului este dl Ivan Țurcan, tel.: (022) 250 378, mail: [email protected].

În cadrul acţiunilor de promovare a campaniei „O carte pentru educația ta” Biroul politici de reintegrare în colaborare cu lectorul universitar Ruben Agadjanean,  studenții masteranzi ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, Maria Căldare și Cristina Vizitiu precum și studenții Facultății Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Adrian Moscalu și Eugen Garaz, au realizat un spot video la acest subiect.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele Știri

Social7 ore în urmă

Cele 11 solicitări publice lansate de Caritate.md către jurnaliștii RISE/ Document

Fundația de caritate „Sfântul Gheorghe”, care administrează platforma caritate.md, a înaintat 11 solicitări către RISE, instituția de presă care a...

Cultură9 ore în urmă

Filip Kirkorov a venit la Chișinău pentru a susține trupa DoReDos. S-a întâlnit și cu Igor Dodon

Interpretul rus Filip Kirkorov a sosit astăzi la Chișinău pentru a-i susține pe membrii trupei DoReDos la preselecția națională a...

Reintegrare11 ore în urmă

Autoritățile transnistrene inițiază construcția unui așa zis ”terminal vamal”, destabilizând situația în Zona de Securitate

Comisia Unificată de Control (CUC) s-a reunit pe 22 februarie având pe agendă subiectul principal: acțiunile Comisiei și Comandamentului Militar...

Politică12 ore în urmă

Iulian Chifu despre întrunirea Ucraina-Georgia-Republica Moldova: Reflectă poziția strategică a UE

Întrunirea Ucraina – Georgia – Republica Moldova are loc într-un context favorabil, creat de intenţia UE de a se extinde,...

Politică12 ore în urmă

Deputații au respins moțiunea simplă înaintată ministrului Economiei și Infastructurii

Moțiunea simplă asupra politicii interne în domeniul economiei, realizate de Ministerul Economiei și Infastructurii, condus de ministrul Chiril Gaburici, a...

Social12 ore în urmă

Operatorii liniilor anticorupţie din cadrul tuturor instituţiilor publice, instruiţi de CNA

Operatorii liniilor anticorupţie din cadrul tuturor instituţiilor publice din ţară au fost instruiţi astăzi de Centrul Naţional Anticorupţie. Evenimentul a...

Social13 ore în urmă

Atenție! A fost emis Cod Galben de schimbare bruscă a vremii. Se așteaptă minime de până la -19 grade

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de schimbare bruscă a vremii. Atenționarea intră în vigoare pe 25 februarie...

Advertisement

Opinii