Replici dure în Parlament! Voronin către liberali: Să li se usuce mâinile la cei care vă vor mai vota. Cum au răspuns cei din PL

Replici dure între președintele PCRM Vladimir Voronin și deputații liberali la ședința de astăzi a Parlamentului. Subiectul discordiei l-a constituit proiectul privind Registrul naţional al monumentelor de for public.

Astfel, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol a declarat că proiectul prevede aprobarea unui registru al monumentelor de for public în baza registrului monumentelor existent.

Deputatul liberal Roman Boțan s-a arătat deranjat că registrul include monumente care glorifică regimuri totalitare.

”Dvs rezolvați o problemă fragmentar. Acest registru conține asemenea monumente care glorifică niște regimuri totalitare. Considerați că trebuie aprobat? De nu duceți lucrul până la capăt ? De ce nu faceți toate procedurile necesare”, s-a adresat deputatul către raportor.

În replică președintele PCRM Vladimir Voronin a spus că anterior el în glumă i-a propus liderul liberalilor Mihai Ghimpu să conecteze computerul la cap, dar se vede că întregului Partid Liberal îi trebuie computer. ”Voi de fapt despre ce vorbiți. Vă dați seama? Despre care monumente? Despre care istorie? Voi ce credeți că istoria începe de la voi?”, a întrebat retoric Voronin.

Președintele ședinței, Valeriu Ghilețchi l-a atenționat pe Vladimir Voronin să nu aducă ofense colegilor din Parlament.

”Avertizare vouă și Doamne ferește vreun alegător să vă mai voteze pe voi în Parlament. Să li se usuce mâinile la cei care vă vor mai vota. Doamne ferește ! Cea mai joasă mentalitate și cea mai joasă mentalitate o au acei oameni care se luptă cu monumentele. Voi nu sunteți capabili să conștientizați ce-a fost și cum a fost istoria. Voi nu aveți nici demnitate, nici soveste. Puneți monument celor care au furat patru miliarde, care au privatizat țara, care au împărțit pământul”, a declarat Voronin.

Declarația lui Voronin a trezit nemulțumiri în rândul deputaților PL. Ion Apostol i-a solicitat președintelui ședinței să închidă microfoanele care insultă deputații.

În primul rând, domnule președinte al ședinței vă rog să închideți microfoanele celor care aberează si insultă deputații. Și să le aplicați avertisment pentru că au ofensat deputații din sală și memoria noastră. Vă rog să nu conectați microfoanele celor care printre beție mai vin și mai strică aerul în Parlament”, a spus Apostol.

Ulterior, în cadrul dezbaterilor la același subiect a intervenit și liderul liberal Mihai Ghimpu, care în glumă l-a întrebat pe raportor ce părere ”dacă în monumentul lui Grigore Kotovschi călare pe cal să fie schimbată figura acestuia și pusă cea a primarului de Orhei Ilan Șor.” Ambii au furat”, a declarat Ghimpu.

În final, în cadrul dezbaterilor a intervenit președintele Parlamentului, Andrian Candu care a calmat spiritele și l-a atenționat pe Mihai Ghimpu că a primit un cartonaș galben pentru încălcarea codului de etică. ”Vladimir Voronin are două, dvs aveți unul, l-a atenționat pe liberal Andrian Candu, precizând că din cauza unor astfel de scene are de suferit imaginea forului legislativ.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.