Textul de mai jos este o replică pe care o adresez lui Aleksandr Baikalov, în urma publicării unui material semnat de acesta, pe site-ul www.moldova.org . Unele fragmente au apărut în mai multe comentarii pe care le-am scris la diverse postări apărute pe rețelele de socializare. Sunt inserate și unele idei pe care le-am formulat recent într-un schimb de e-mailuri generat de scrierea lui A. Baikalov. Materialul care a generat controversa poate fi accesat la această adresă.
În prima parte a articolului său, sus-numitul autor efectuează o trecere în revistă, destul de hazardată și documentată în mod dubios (unul din link-uri conduce către o petiție de pe facebook, în favoarea redeschiderii Aeroportului Internațional Bălți… sic!) a mai multor aspecte din istoria orașului Bălți. Într-o înșiruire de 6 puncte formulate în mod arbitrar și fără nicio legătură logică între ele, autorul ne vorbește despre prezența autorităților române în Bălți în perioada interbelică, rolul jucat de comunitatea evreiască în dezvoltarea acestui oraș, despre Holocaust, crimele săvârșite de autoritățile sovietice, două călătorii (care ar fi tranzitat orașul Bălți) ale lui Antonescu, niște momente din istoria arhitecturală a urbei, cultura minorității evreiești din România de astăzi, despre unele legi promovate de cartre anumiți oameni politici din România, etc.. Toate acestea, învăluite de o misterioasă „lumină” care străbate în întunericul acestor enumerări, și pe care (deh, așa-i viața…!) – unii o au (generează…?!), alții nu. Vădit ambalat de amploarea constatărilor sale, autorul se revoltă curajos împotriva „încercării de relativizare a Holocaustului la Bălți”, doar că „uită” să ne spună și nouă cine anume, unde și când – a încercat să relativizeze acea pagină neagră a istoriei noastre (?!). Ca un fel de preambul pentru ceea ce va urma, apare și cireașa de pe tort a acestei prime părți – întrebarea, pe care Baikalov o adresează fostului Președinte al României, Traian Băsescu: „Condamnați și Dvs minimalizarea sau/și negarea Holocaustului la Bălți?” Ce întrebare! Adresată cu tupeu celui care a instituționalizat în România studierea minuțioasă și condamnarea crimelor săvârșite în trecut de către regimurile totalitare, celui care a deschis și desecretizat arhivele, și astfel a permis manifestarea adevărului, inclusiv despre momentele cele mai dramatice ale istoriei spațiului românesc! Întrebarea respectivă este mai mult decât o simplă provocare: scopul ei este să pregătească cititorul pentru ceea ce urmează, adică pentru găsirea, condamnarea și executarea „vinovaților”!
Rechizitoriul nu întârzie să apăra. Chiar în partea a doua, fără nici un fel de introducere prealabilă, fără nici un fel de construcție logică a vreunui context și fără vreo invocare a unor argumente, apare în scenă „marele vinovat”: Partidul Unității Naționale, și „naționaliștii” din conducerea acestei formațiuni politice. În mod voit, Baikalov creează o legătură (absolut inexistentă în realitate) între ororile săvârșite de regimurile totalitare din anii 1930 și 1940, și conducerea de astăzi a Partidului Unității Naționale. Se efectuează, cu bună știință, un transfer de responsabilitate, finalitatea fiind crearea unui amalgam pe care nu ezit să-l calific drept monstruos. Trasarea oricărui tip de paralelă sau asimilare între regimele totalitare din perioada respectivă (legionar, apoi regimul Antonescu, apoi sovietic de ocupație), ororile săvârșite de aceste regimuri (inclusiv lagărele de exterminare a evreilor) – și Partidul Unității Naționale de astăzi – este o escrocherie intelectuală, un impardonabil fault moral. În context, îmi permit să amintesc că anume scurtăturile morale și aproximările ideatice au stat la originea regimurilor totalitare pe care le menționează Baikalov. Pentru a ilustra modul în care se construiesc aceste scurtături, mă văd nevoit să citez direct de la sursă:
“În acest context este foarte îngrijorătoare ascensiunea argumentului naționalist în discursul mai multor unioniști, inclusiv a celor care vă înconjoară în PUN. Mai mult decât atât, Dvs. și cu mine suntem unioniști, precum unioniști se consideră și cei care vă înconjoară. Dar oare ce înseamnă a fi unionist? Să-i numești public pe basarabenii rusofoni coloana a 5-a, să strigi cemodan – vokzal – Rossiya! (valiza – gara – Rusia în rusă)? Unionismul meu nu este cel al acestor persoane. Isterie, distrugere, învinuirea altora de propriile eșecuri, sălbăticie, absența culturii generale, primitivism, complexe personale și o profundă beznă spirituală la care se adaugă ignoranța totală cu privire la ceea ce este România de astăzi…”
Cum poți să răspunzi la asemenea inepții…? Încerc, deși nu este deloc simplu… În ultimele luni am participat personal la mai multe ședințe, reuniuni, mitinguri, întruniri organizate de Partidul Unității Naționale, inclusiv la mai multe reuniuni publice cu participarea domnului Traian Băsescu, Președinte de onoare al PUN. Niciodată, și în nici un fel de context, la manifestările noastre nu au fost vociferate chemări xenofobe, anti-rusofone, lozinci de tipul celei evocate de autorul articolului, sau orice alt fel de adresări sau invective bazate pe discriminarea pe criterii de etnie, rasă, religie, etc. Nici cei care au luat cuvântul, nici persoanele prezente în audiență la aceste întruniri – nu au manifestat vreo atitudine de genul celei pe care o insinuează A. Baikalov. Mai mult decât atât: la reuniunile noastre publice participă mereu și mulți reprezentanți ai minorităților etnice din Republica Moldova – oameni sinceri și deschiși, cu destulă pregătire intelectuală, conștienți de avantajele Unirii, și gata oricând să voteze pentru reunificarea celor două state românești. Toate acuzele de „sălbăticie”, „isterie”, „distrugere” și altele de acest gen formulate la adresă noastră – sunt niște crase exagerări, niște minciuni și niște invenții răuvoitoare. De altfel, nimic nou sub soare: să ne aducem aminte de faptul, că lozinca invocată de autor în scrierea sa – a fost nimic altceva decât o creație a KGB-ului sovietic, care a strecurat-o la începutul anilor 1990 la mitingurile mișcărilor de eliberare națională din fostele republici unionale, cu scopul de a discredita liderii acestor mișcări, și de a-i învinui ulterior de „naționalism”. Iată că la peste un sfert de secol, nimic nu e de prisos, atunci când scopurile sunt aceleași. Nu-i așa, Aleksandr?
Lucrurile, însă, nu se opresc aici. În următorul punct, tot noi, cei din PUN, suntem învinuiți că „din cauza noastră deja de 26 de ani lucrurile nu se schimbă”, că suntem niște „cadre reciclate”, etc. Iată extrasul la care mă refer:
“Considerați că cei care vă înconjoară în partidul PUN reprezintă o forță nouă, proaspătă, nu sunt reciclați inclusiv din trecutul așa zis glorios sovietic, sunt o forță capabilă să motiveze singură (fără carismă Dvs.) păturile importante ale populației din actuala Republică Moldova? Oare această formațiune reprezintă oameni care nu sunt cunoscuți pentru promisiuni deșarte? Mulți dintre ei au fost în toate ramurile puterii de stat în Moldova: de la deputați în parlamentul Republicii Moldova până la miniștri și chiar președinte al Republicii Moldova. Dar ce au reușit aceștia în privința unirii? De ce după 26 de ani de promisiuni de la establishmentul moldovenesc unionist singurul lucru care rămâne stabil sunt însăși aceste promisiuni, dar nu și fapte?”
Toate aceste reproșuri – la adresa unui partid politic care există în această formă de mai puțin de jumătate de an (!!!), și în Biroul Permanent al căruia doar 4 persoane din 18 (!!!) au deținut funcții de demnitate publică (dna Ana Guțu, dl Anatol Șalaru, dl Alexandru Cimbriciuc și umila mea persoană). Până una-alta, aș fi curios să aflu și eu, cine anume dintre membrii PUN a fost „chiar președinte al Republicii Moldova” (sic!).
Ultima parte a articolului (intitulată, cu multă modestie „ROMÂNIA ȘI EU”… ?!), este o veritabilă apoteoză. După ce povestește mai multe aspecte din biografia sa și a familiei sale, și după ce nu uită să ne mai dea o dată din deget („naționalismul nu-și mai are loc într-o societate modernă”…!), autorul își rămâne fidel propriului său stil și nu ezită să-i înghesuiască în aceeași frază și pe fostul președinte al Germaniei Horst Köhler, și pe autorul Regulamentului Organic Kisseleff, și pe aviatoarea româncă de origine rusă, Nadia Russo.
De prolog nu vă mai spun nimic, vă las să descoperiți singuri motivele, pentru care Lech Walesa și Urho Kekkonen își dispută, în minunata lume nouă a lui Baikalov, întâietatea morală în procesul de înfăptuire a Unirii.
Cred că este momentul, să fac o precizare importantă. Mă pronunț cu toată fermitatea împotriva oricărui tip de cenzură. Libertatea de conștiință și de exprimare este garantată într-o democrație. Sunt un adept convins al libertății cvantului, și nu am întreprins niciodată (nici în viața privată, și nici în exercitarea responsabilităților publice care mi-au revenit) nici un fel de măsuri care ar limita cuiva acest drept fundamental.
Există, însă, o mare diferență între dreptul la liberă exprimare – și calomnie, recurgerea la generalizări și scurtături, atac la persoană, formularea prin insinuări a unor amalgamuri periculoase, exagerarea și propagarea unor minciuni crase. Anume aceste instrumente, folosite în mod extensiv de către Aleksandr Baikalov în scrierea sa (și care sunt îndreptate împotrivă multor persoane, inclusiv a mea) – mi-au trezit indignarea, și au constituit motivul pentru care scriu aceste rânduri. O astfel de scriere ca a sa – nu mai este „un simplu punct de vedere”, ci devine un instrument de luptă politică, bazat pe manipulare. Consider, că materialul scris de Baikalov – nu se încadrează în limitele deontologice, și îmi exprim regretul că a apărut pe site-ul www.moldova.org . Așa cum spuneam și într-unul din comentariile exprimate pe facebook – alegerea anume a acestui portal internet nu este deloc întâmplătoare, cunoscută fiind sensibilitatea autorităților americane (portalul www.moldova.org a fost înființat cu mai mulți ani în urmă grație organizației Moldova Foundation din Washington, DC) pentru orice chestiune legată de crime împotriva umanității (tragedia prin care a trecut comunitatea evreiască din Sud-Estul Europei în anii 1930 și 1940 fiind un exemplu de astfel de crime abominabile). Nu cred că exagerez zicând, că astfel de scrieri au menirea să discrediteze acele forțe din Basarabia, care luptă pentru democrație și pentru orientarea pro-vestică a spațiului dintre Prut și Nistru. Este o tactică mai rafinată, de a te pretinde „unionist” și a băga zarvă între adepții acestui curent. Singurii care se bucură atunci când în spațiul public apar astfel de materiale – sunt românofobii, cei cu reminiscențe ale gândirii sovietice, care azi doresc întoarcerea noastră în noaptea totalitară.
Voi încheia această replică printr-o remarcă de ordin personal. La Paris sunt mai multe grupuri de români (originari de pe ambele maluri ale Prutului), care promovează în mod activ Unirea. Unele dintre aceste grupuri sunt politizate, altele se definesc apolitice, etc. Acestea organizează în fiecare an zeci de manifestări unioniste, practic nu trece o lună sau o săptămâna fără că o astfel de manifestare să aibă loc în capitală Franței. În calitatea mea de participant (mai des) și organizator (uneori) al unor astfel de manifestări – nu prea am avut ocazia să-l văd pe Aleksandr activ și implicat. Nu este un reproș, este o constatare. Unionismul de canapea o fi el mai dulce și mai ușor de realizat, dar un lucru rămâne valabil: acesta nu va conduce la nicio revoluție. Nici măcar la una de catifea.
Dorin Dușciac
Doctor în fizică, inginer, Vicepreședinte PUN
Paris, Franța
Nota redacției: Nu considerăm relevantă legătura trasată de autor între conținutul articolului semnat de Alexandr Baikalov și faptul că portalul a fost lansat în 1997 la Washington. Moldova.org este un portal independent, iar articolul a parvenit în urma apelurilor repetate lansate de redacția noastră către membrii diasporei în care îi încurajăm să ne ofere texte spre publicare.
Pe această cale reiterăm deschiderea redacției noastre de a publica puncte de vedere din diasporă și nu numai vizavi de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova.
