Relaţiile Republica Moldova – UE la 20 de ani. Unde am ajuns?

Republica Moldova a stabilit relații de cooperare cu Uniunea Europeană acum 20 de ani, prin semnarea, la 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat și Cooperare ( APC ).

Intrat în vigoare la 1 iulie 1998, a fost primul document oficial în baza căruia a început cooperare moldo-comunitară. Atunci Republica Moldova și-a anunțat dorința de a împărtăși valorile democratice, asumarea criteriilor de dezvoltare a democrației și intenția de a face reformele necesare pentru asigurarea standardele europene pe toate dimensiunile – politică, economică, socială. Iar UE s-a angajat să susțină operarea acestor reforme, inclusiv prin finanțarea unor proiecte. Și aștepta transformarea tînărului stat după principiile europene.

Direcțiile principale pe care era axat APC – dialogul politic, îmbunătăţirea cooperăriii economice și culturale, permiteau implementarea unor proiecte finanțate de către UE, în special prin intermediul Programelor de Asistenţă Tehnică pentru statele CSI (TACIS), incluzînd componentele naţionale, regionale şi cooperarea transfrontalieră. Privit optimist, acest concept de cooperare multilaterală era considerat ca fiind un prim pas spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.  Or, a fost doar o nouă treaptă în relațiile cu UE, fără a contura o perspectivă europeană. Aceasta și din cauza balansării între Vest și Est.

Deși membră a CSI, Republica Moldova a continuat dialogul politic cu UE. Astfel, la 28 iunie 2001 aderă la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est . Aceasta a rezultat din unele acțiuni întreprinse de Republica Moldova începînd cu 8 februarie 1995, cînd a fost adoptat primul document oficial în care se menționează obiectivul strategic de integrare europeană – ,,Conceptul politicii externe a Republicii Moldova”, confirmat și reiterat prin unele programe guvernamentale, cum ar fi ,, Strategia Națională pentru Integrare Europeană”, crearea Comitetului Interministerial , dar și programul de activitate al Guvernului pentru perioada 1999 -2002 ,, Supremația legii, renașterea economică, integrarea europeană”, prin care se anunța oficial vectorul pro-european al politicii externe de la Chișinău. Toate aceste idei, promovate la nivel oficial, dar și în societate, nu au fost materializate, deoarece a existat disonanță între declarații și acțiuni.

Pentru aprofundarea cooperării cu țările din vecinătatea sa, în anul 2004 Uniunea Europeană a lansat un nou mecanism – Politica Europeană de Vecinătate (PEV), obiectivul căruia a fost ,,oferirea țărilor vecine o parte din beneficiile pe care le pune la dispoziția statelor sale membre, consolidând astfel stabilitatea, securitatea și bunăstarea în regiune”. Precum APC, PEV nu a enunțat o perspectivă a integrării politice, scopul primordial fiind doar crearea unei zone de liber schimb şi integrarea  economică. Diferite ca nivel de dezvoltare, dar și aspirații europene, fiecare țară a semnat planuri de acțiuni individuale. Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Planul de Acţiuni în februarie 2005, find reînnoit în 2008.

,, Politica europeană de vecinătate le oferă țărilor partenere posibilitatea de a participa la activitățile UE printr-o cooperare sporită în domeniul politic, dar și în domeniul securității, în cel economic și cultural.

Pe plan economic, PEV le oferă acestor țări relații comerciale preferențiale, acces la piața internă a UE, conexiuni mai bune cu Uniunea Europeană la nivelul infrastructurii (în special, infrastructura energetică, de transporturi și de telecomunicații), posibilitatea de a participa la anumite programe ale UE și o asistență financiară și tehnică sporită.

Pe lângă asistența în domeniul cooperării pentru dezvoltare care le este acordată în mod obișnuit, țările care fac obiectul politicii de vecinătate pot beneficia și de asistență macrofinanciară (AMF), o formă de asistență financiară de urgență destinată țărilor care se confruntă cu o criză a balanței de plăți” – precizează Comisia Europeană.

Pentru avansarea semnificativă în armonizarea legislaţiei Republicii Moldovei, a normelor şi standardelor sale cu cele ale UE, conform Planului de Acțiuni, la 24 martie 2005 Parlamentul de la Chișinău  a adoptat Declaraţia ,,privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene” . Îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor incluse în Planul de Acţiuni a oferit oportunități pentru avansarea la un alt grad al relaţiilor cu UE. Astfel, la 4 mai 2006, Republica Moldova devine membru cu drepturi depline a Procesului de Cooperare în Europa Sud Est (SEECP). Deși în această perioadă s-a discutat despre includerea Republicii Moldova în ,,pachetul Balcanilor de Vest “, Chișinăul nu a fost convingător în declarațiile sale cu privire la integrarea europeană.  În Rapoartele sale, Comisia Europeană enunța restanțe la reformarea sistemului de justiție, iradicarea corupției, libertatea mass-media, încălcarea drepturilor omului. Deși guvernarea comunistă, de 8 ani la putere, promitea îndeplinirea angajamentelor asumate față de partenerii europeni, rezultatele nu erau cele scontate. Cu toate acestea, UE continuă să susțină Republica Moldova, dar și încă alte 5 republici ex-sovietice. La 7 mai 2009 este lansată o nouă platformă de cooperare  – ,,Parteneriatul Estic ”, a cărui scop principal era semnarea „Acordului de Asociere” cu fiecare țară în parte, fără a i se conferi și perspectiva de aderare.

Acest proiect, deși uneori părea irealizabil, a avut unele rezultate concrete, care ar fi trebuit să consolideze societatea pe dimensiunea europeană. Noua clasă politică venită la guvernare, în formatul unei Alianțe pentru Integrare Europeană, avînd o susținere considerabilă a capitalelor europene, a reușit să demonstreze oficialilor europeni că Republica Moldova își dorește un viitor european.  Negocierile Acordului de Asociere  au început la 12 ianuarie 2010 și s-au încheiat la 15 martie 2013, după 15 runde desfăurate la Chișinău și Bruxelles. Au urmat negocierile altui acord important, o componentă a Acordului de Asociere – crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, în perioada februarie 2012 – iunie 2013. Pe întreaga perioadă a negocierilor, Republica Moldova a fost considerată de către UE ,, istoria de success a Parteneriatului Estic”, fiind inițiat și un instrument de stimulare a reformelor ,, more for more”. Aceasta s-a întîmplat și din motivul că Ucraina, care  a început mai devreme negocierile Acordului de Asociere și urma să-l parafeze la sfârşitul anului 2011 și să-l semneze la începutul lui 2012, prin schimbarea puterii a cedat poziția de lider deținută mai bine de 2 ani.

La Forumul Societăţii Civile al Parteneriatului Estic, desfăşurat pe 30 noiembrie 2011 în Polonia, a fost făcut public clasamentul ratingului integrării europene a celor 6 țări. Criteriile de evaluare au fost divizate în trei categorii. Republica Moldova la două dintre ele a fost apreciată cel mai înalt – relaţia cu Uniunea Europeană și  armonizarea cadrului juridic national cu cel European. Restanțe au fost la calitatea guvernării. Aceste rezultate i-au permis să avanseze și în negocierile Acordului de Liberalizare a regimului de vize care au fost initiate pe data de 15 iunie 2010. Deși oficialii moldoveni anunțau libera circulație începînd cu 1 ianuarie 2013, Comisia Europeană a recomandat Parlamentului European și statelor membre abolirea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni abia la 27 noiembrie 2013. Astfel, începînd cu 28 aprilie 2014 cetățenii moldoveni, deținători ai pașapoartelor biometrice pot circula liber în UE.

Or, acesta nu este unicul rezultat obținut de Republica Moldova în parcursul său european stabilit de guvernarea pro-europeană. La 17 martie  2010 a devenit membru al Comunității Energetice Europene, care presupune  integrarea graduală a liniilor electrice și a conductelor de gaze naturale ale Republicii Moldova la cele ale UE. Construcția gazoductului Ungheni –Iași  începută la 27 august 2013 este un argument al viabilității acestei cooperări.

Pe fundalul situației din Ucraina, rezultată din renunțarea semnării Acordului de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie 2013 de la Vilnius, succesele Republicii Moldova păreau mai concludente. La întrunirea la nivel înalt a oficialilor europeni în capitala Lituaniei, țara care deținea președinția Consiliului Uniunii Europene în semestrul II al anului 2013, Republica Moldova, alături de Georgia, a parafat Acordurile de Asociere, fiind semnat pe data de 27 iunie 2014.  Chiar dacă a fost ratificat doar de 6 state din cele 28 ale UE și pe data 14 noiembrie va fi ratificat de către Parlamentul European, unele prevederi ale compenentei economice au intrat în vigoare provizoriu.

Deși sunt beneficii reale, unele forte politice și simpatizanți ai acestora critică  guvernarea pro-europeană,  învinuind-o chiar de subminarea suveranității și independenței țării. Pentru a-și argumenta acțiunile, ei promovează diverse mituri despre integrarea europeană:

  • Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Acordului de Asociere, producătorii moldoveni nu vor avea unde să-și comercializeze produsele și vor falimenta.
  • După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova va fi obligată să adere la NATO.
  • Republica Moldova va trebui să renunțe la regiunea transnistreană în favoarea UE.
  • Condițiile pentru  liberalizarea regimului de vize reprezintă o amenințare la adresa culturii și valorilor tradiționale ale Republicii Moldova.

Sunt enunțate doar unele aspecte tematice generale,  din acestea reieșind  multe mituri. Ele au început să fie vehiculate după ce opozanții integrării europene au realizat că Republica Moldova este susținută real de UE și ar putea să se distanțeze definitive de spatial CSI, ceea ce nu acceptă Federația Rusă. Embargourile impuse la vinuri, fructe și carne, precum și declarațiile unor politicieni ruși cu nuanțe directe de amenințare fac parte dintr-un scenariu de stopare a parcursului european al Republicii Moldova.

Or, care este scenariul Republicii Moldova ? Politicienii își doresc cu adevărat integrarea europeană ? Prin prisma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie anul current, se de conchis că balanța Est – Vest rămîne încordată la maxim. Concurenții electorali, inclusiv cei cu șanse reale de accedere în Parlament  sunt divizati proportional pro și contra aderării, la fel ca și societatea. Sloganurile electorale sunt axate pe sintagmele UE sau Uniunea Vamală, cu promisiuni diverse. Pe acest fundal, pe cît de multicolor, pe atît de sumbru, iarăși ne întrebăm așa cum am făcut-o și acum 10 ani – De ce Republica Moldova, care își declarase vectorul european a rămăs în ,,pachetul ex-sovietic”,  fără o perspectivă clară ?  Cum republicile baltice au reusit să adere la UE, iar Republica Moldova continua să oscileze între Est și Vest ? Atunci se răspundea că nu a fost voință politică  și nici o idee națională, societatea fiind divizată… Răspunsul va rămîne valabil după 20 de ani de cooperare cu UE ?

Anatol CACIUC , realizatorul  emisiunii ,,Obiectiv Europa. Experiența Integerării”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.