Regizorul Viorel Mardare a fost diagnosticat cu cancer. A fost lansată o campanie de colectare a fondurilor pentru tratamentul acestuia — Moldova.org
Connect with us

Cultură

Regizorul Viorel Mardare a fost diagnosticat cu cancer. A fost lansată o campanie de colectare a fondurilor pentru tratamentul acestuia

Publicat

pe

Viorel Mardare, regizorul a mai multor spoturi publicitare și sociale, a fost diagnosticat cu cancer. Informația a fost confirmată de prietenii și colegii acestuia care au lansat o campanie de colectare a fondurilor. Potrivit acestora, este vorba despe adenomcarcenom, boală care i-a afectat plămânii, ficatul și rinichii.

„Viorel a acceptat provocarea. Înțelege că lupta nu va fi ușoară și va avea nevoie de timp ca să se facă mai bine, dar speră să învingă tumoarea cu ajutorul medicilor, al unui tratament de ultimă generație care este foarte costisitor, dar și cu gândurile bune, optimismul și sprijinul Tău. El își dorește din suflet să rămână “țintuit” doar în scaunul de regizor, să aibă mintea “zăpăcită” de idei ingenioase și nu de efectul medicamentelor, să fie „conectat” la pulsul realității și nu la aparatele din saloanele de spitale, să înșire pe foaie idei și nu denumiri de pastile”, se spune în mesajul publicat de prietenii regizorului.


Pentru ca Viorel Mardare să poată trece tratamentul într-o clinică din Austria este necesară suma de 107 mii euro. Doritorii sunt invitați să doneze pe platforma de colectare a fondurilor GoFundMe sau prin depuneri bancare și fizice.

În MDL:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
COD BANCAR: AGRNMD2X
Cod Fiscal: 1002600003778
Beneficiar: Mardari Viorel
IBAN: MD25AG000000022593453241
Cod Fiscal beneficiar: 0981106021176

În EUR:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
BRANCH CODE: AGRNMD2X
SWIFT: AGRNMD2X
Telex: 163263 AGRO MD
BENEFICIARY: Mardari Viorel
IBAN: MD89AG000000022593453253

În USD:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
BRANCH CODE: AGRNMD2X
SWIFT: AGRNMD2X
Telex: 163263 AGRO MD
BENEFICIARY: Mardari Viorel
IBAN: MD94AG000000022593453260

Donațiile fizice pot fi făcute la sediul Atelier S. Prodan (or. Chișinău, str. Kogălniceanu, 25, ap.1). Informații suplimentare privind donațiile fizice:  +373 79900100 (Alexandrina) sau +373 79999833 (Ghenadie).

Mersul tratamentului poate fi urmărit pe pagina de facebook Viorel Must Go On.

Cultură

Programul manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română” – 31 august 2018

Publicat

pe

De către

Primăria Chişinău a anunțat Programul manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorii Naţionale „ Limba noastră cea română” (29 – 31 august 2018).

29 august 2018

11.00 – 16.00, Aniversarea a 20 de ani de la fondarea Bibliotecii „Alba Iulia”.
Biblioteca „Alba Iulia”, str. Alba Iulia, 202

30 august 2018

14.30 – 16.30, „Mult e dulce şi frumoasă…” – manifestare literar-artistică. Moderator – Vlad Pohilă, publicist, lingvist, redactor de carte.
Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”,
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 148

31 august 2018

10.00 – 14.00, Depuneri de flori. Manifestare literar-artistică „La început a fost cuvântul…”.
Monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
Aleea Clasicilor

10.00 – 12.00, Depuneri de flori la bustul poetului Alecu Russo. Compoziţie literar-muzicală „Limba noastră-i o comoară”.
Str. Alecu Russo, 63/1

11.00 – 14.00, „Dulce şi frumoasă-i limba mea de-acasa…” – program cultural-artistic, expoziţii, întreceri sportiv.
Scuarul din str. Miron Costin

11.00 – 14.00, „Odă Limbii Materne” – spectacol literar-muzical.
Scuarul Centrului Comercial „UNIC”

11.00 – 13.00, „Al mamei dulce grai…” – spectacol realizat de secţia cultură a Preturii sectorului Buiucani.
Piaţa Marii Adunări Naţionale

14.00 – 16.00, „Melodii Alese” – programul orchestrei de instrumente aerofone a Direcţiei parcurilor de cultură şi odihnă a municipiului Chişinău
Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”

15.30 – 16.30, „În ritmul secolului…” – spectacol coregrafic realizat de Asociaţia Dansului Modern.
Piaţa Marii Adunări Naţionale

18.00 – 23.00, „Monument Cuvântului” – spectacol extraordinar dedicat Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”.
Piaţa Marii Adunări Naţionale

Citește mai departe

Cultură

Ce te așteaptă la Festivalul Cucuteni 2018: Flacăra măiestriei?

Publicat

pe

De către

Zile numărate au rămas până la cel mai artistic festival al anului Cucuteni 2018: Flacăra măiestriei. La eveniment te așteaptă o adevărată sărbătoare a Artei și Distracției: expoziții cu lucrări din ceramică și pictură, activități pentru maturi și copii, ateliere de creație și multe surprize.

Vino în ultima sâmbătă din această vară, 25 august, la Centrul de Instruire și Agrement Moldtelecom să admiri creația cucutenilor în forma sa cea mai pură, să petreci timpul în sânul naturii alături de prieteni și familie.

Evenimentul va începe la ora 14:00 și va dura până la 22:00.

15:00 -16:00 Happy Hour – înghețată gratuită pentru copii

16:00-17:00 Happy Hour – mere gratuite

18:00 -20:00 Happy Hour – vin spumant gratuit

15:30 Film despre Simpozionul Cucuteni International Art Camp 2018

16:00 Deschiderea expoziției & prezentarea lucrărilor Simpozionului               

17:00 Decernarea diplomelor participanților Simpozionului Cucuteni International Art Camp

18:00 Concert Via Dacă

19:00 Concert Toporkestra

20:30 Fire show excepțional

21:00 Flacăra Măiestriei – arderea tradițională a sculpturii imense de ceramică, simbol antic cucutenian al belșugului

Totodată, oaspeții vor admira expoziția cu peste 50 de lucrări de ceramică și pictură, realizate de către cei 20 de participanți ai simpozionului Cucuteni International Art Camp.

Alte activitățile pentru adulți: ateliere de creație, arena olarilor, unde vizitatorii vor putea crea obiecte din lut, restaurarea Casei Cucutenilor și o mulțime de alte ocupații active.

Activități pentru copii: teren de joacă, zona acvatică, zona labirint și bazin cu mingi colorate; ateliere de ceramică și pictură, participarea la săpături arheologice și altele.

Numeroase zone pentru odihnă la umbră: hamacuri, covorașe, perne, etc.

Iar dacă veți flămânzi, gospodinele festivalului vă vor pregăti bucate tradiționale moldovenești.

Transport spre Festivalul Cucuteni

Organizatorii pun la dispoziția vizitatorilor transport până la Centrul de Instruire și Agrement Moldtelecom. Microbuzele vor pleca de la Hotelul Turist la fiecare 30 de minute, începând cu ora 13:00. Prețul călătoriei într-o singură direcție constituie 35 de lei.

Bilete

Biletele pot fi procurate online, pe iticket.md.

Prețul biletului constituie 50 de lei. Bilete pot fi cumpărate și în ziua evenimentului cu 70 de lei pentru o unitate. Copiii mai mici de 12 ani intră gratuit.

Detalii despre eveniment le găsiți pe pagina de facebook a festivalului

Organizator: Art Studio Picasso

Eveniment sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții

Parteneri Strategici: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei

Sponsor general al festivalului: Linella

Sponsor general a simpozionului: Moldtelecom

Sponsori: Moldova Agroindbank, Lukoil, Bemol.

Parteneri media: Radio Orhei, Diez.md, Agora.md, Ea.md, Noi.md, Zugo.md, Moldova.org, realitatea.md, Unica.md

Citește mai departe

Cultură

La Bălți va fi edificat bustul lui Mihai Volontir, iar la Cubolta, raionul Sângerei – bustul lui Pantelimon Halippa

Publicat

pe

De către

Bustul renumitului actor de teatru și cinema, Mihai Volontir va fi edificat pe Aleea Clasicilor Culturii Naţionale din municipiul Bălţi. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv.

Compoziția sculpturală va fi ridicată în scopul eternizării memoriei artistului, iar cheltuielile necesare pentru executarea și edificarea acesteia vor fi acoperite din donații și sponsorizări.

Dea lungul anilor dedicaţi teatrului şi filmului, Mihai Volontir a jucat circa 120 de roluri, fiind decorat cu titluri precum Artist al poporului, Cavaler al Ordinului Republicii și cel mai bun actor al Secolului XX. Maestrul sa stins din viață la data de 15 septembrie 2015.

Tot astăzi, a fost aprobată edificarea bustului în memoria cunoscutului om politic Pantelimon Halippa. Bustul urmează a fi amplasat în localitatea sa de baștină satul Cubolta, raionul Sîngerei. Cheltuielile necesare pentru instalarea acestuia, în piaţa din preajma Primăriei satului, vor fi acoperite din bugetul local, donațiile cetățenilor și mijloacele financiare ale Consiliului Comunei Aroneanu din România.

Pantelimon Halippa, născut la 1 august 1883, sa manifestat prin activitatea sa politică – în perioada 19181934 a ocupat funcții de ministru în diferite guverne și de deputat în Parlament. De asemenea, Pantelimon Halippa sa remarcat ca scriitor,  fiind autorul a peste 280 de poezii, articole, schițe și traduceri.

Citește mai departe