Red Union Fenosa trage semnal de alarmă: În trei luni – 10 furturi de ulei din transformatoare

Administraţia Red Union Fenosa își exprimă îngrijorarea privind intensificarea cazurilor de furturi al uleiului din transformatoare. În 2017 au fost constatate și documentate 18 cazuri de furturi, iar în primul trimestru ale anului curent au fost înregistrate deja 10 cazuri de acest gen.

Din cauza hoților, au fost afectați consumatorii din mai multe localități ale raioanelor Taraclia, Cahul și Orhei, iar prejudiciul material total se ridică la 800 de mii lei.

Potrivit întreprinderii, făptașii acționează de obicei pe parcursul nopţii, intervenind ilegal în instalațiile electrice, astfel expunându-se riscului de electrocutare, iar consumatorii din localităţile vizate pot rămâne cu aparatele electrocasnice deteriorate în cazul producerii unor şocuri de tensiune sau scurtcircuite, fiind posibile chiar şi incendii.

Administraţia Red Union Fenosa a depus demersuri corespunzătoare către Inspectoratele de Poliție raionale pe fiecare caz în parte, însă cu regret persoanele vinovate nu au fost identificate, iar furturile de ulei din posturile de transformare continuă până în prezent.

În acest context, compania solicită implicarea activă a autorităților publice locale, în persoana primarilor, precum și a organelor de poliție pentru combaterea acestui flagel și atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.