“Raliu” în zona de frontieră. Doi motocicliști din Briceni, care nu s-au supus somațiilor, vor plăti amenzi

Doi motocicliști din Briceni au rămas fără unităţile de transport şi vor fi traşi la răspundere contravențională, după ce au organizat un adevărat raliu în zona de frontieră. Astfel, cele două motociclete, fără număr de înmatriculare și reutilate pentru transportarea de încărcături, au fost reținute în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni.

Mai mult, un conducător auto nu deținea niciun act de însoțire pentru motoretă, iar altul i-a reușit să fugă de la fața locului, abandonând transportul.

Cazul a avut loc pe 22 noiembrie, ora 01.55, când în timpul desfășurării misiunii de serviciu, patrula SPF Briceni a observat două motociclete, care goneau pe traseul ce leagă orașul Briceni de satul Cotiujeni.

În timpul opririi în trafic ale acestora, pentru verificările de rigoare, conducătorii auto nu s-au supus somațiilor și cerințelor angajaților Poliției de Frontieră, continuând să se deplaseze, în viteză.

La câțiva kilometri distanță, mijloacele de transport s-au dispersat și, profitând de întunericul de afară, au încercat să se ascundă. Concomitent, a fost alertată echipa mobilă a Direcției regionale NORD, care a intervenit și de comun s-au întreprins măsuri de cercetare a regiunii și de reținere a mijloacelor de transport.

La scurt timp, în apropierea nemijlocită de linia de frontieră s-a depistat una din motociclete și proprietarul acesteia, legitimat ca locuitor al sat. Beleavinți, r-nul Briceni, în vârstă de 24 de ani.

Tânărul nu a putut prezenta actele de însoțire pentru unitatea de transport și a refuzat să declare motivul nesupunerii față de cerințele polițiștilor de frontieră.

Totodată, echipa de control a depistat nu departe cea de-a doua motocicletă abandonată, conducătorul auto reușind să fugă de la fața locului. În rezultatul verificărilor ulterioare acesta a fost identificat, urmând ca polițiștii de frontieră să întreprindă măsurile necesare pentru atragere la răspundere.

Din cercetările primare s-a constatat că ambele motociclete, fără plăcuțe de înmatriculare, au suportat modificări în construcție, acestea fiind adaptate pentru a transporta încărcături și anume, folosite la transportarea produselor lemnoase.

Unitățile de transport au fost ridicate și conform procedurii plasate pe teritoriul SPF Briceni, până la finalizarea cercetărilor.

La ora actuală, polițiștii de frontieră întreprind măsurile speciale de investigație, cu acumularea probelor, iar conducătorii auto riscă să fie trași la răspundere contravențională, în conformitate cu legislația în vigoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.