Rada Supremă de la Kiev a interzis Rusiei tranzitul militarilor spre regiunea transnistreană

Rada Supremă de la Kiev a denunțat astăzi cinci acorduri militare între Ucraina și Federația Rusă. Printre acestea se numără și acordul dintre guvernele Ucrainei şi Rusiei privind tranzitul militarilor ruşi spre regiunea transnistreană, anunţă presa ucraineană.

Pentru denunţarea acordului au votat 265 de deputaţi, care au argumentat că prevederile acestui document reprezentă o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale a statului ucrainean.

Tranzitul militarilor ruşi era necesar pentru susţinerea contigentului de militari ruşi din regiunea transnistreană. Documentul a fost semnat în noiembrie 1995 în oraşul Soci şi asigura circulaţia feroviară a militarilor ruşi prin teritoriului Ucrainei spre stânga Nistrului.

De asemenea, deputații ucraineni au denunțat acordurile cu Federația Rusă cu privire cooperarea în domeniul militar și protecția informațiilor clasificate, precum și cu privire la transporturile militare internaționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.