Putin, la volanul unui camion, a traversat noul pod care leagă Rusia de Crimeea// VIDEO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a traversat marţi noul pod care leagă Rusia de Crimeea la volanul unui camion portocaliu, inaugurând astfel tronsonul rutier al acestui pod cu o mare încărcătură simbolică pentru Kremlin, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea rusă, informează France Presse, citată de Agerpres.

„Să mergem!” („Poehali!”, în rusă) a spus Putin înainte de a se aşeza la volanul unui camion greu de fabricaţie rusă, Kamaz, reluând o frază celebră atribuită primului om în spaţiu, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, potrivit dpa şi agenţiilor de presă ruse.

Urmat de zeci de camioane, preşedintele rus – în blugi şi cu o geacă neagră – s-a instalat la volanul camionului, a tras frâna de mână şi a pornit pe Podul Crimeea, cu o lungime de 19 km, care leagă Peninsula Taman (sudul Rusiei) de peninsula ucraineană Kerci, în Crimeea, anexată de Moscova în martie 2014.

Potrivit dpa, convoiul condus de Putin era format din aproximativ 35 de camioane, inclusiv autobasculante, macarale şi cisterne pentru ciment.

În camion, alături de preşedintele rus s-au aflat directorul întreprinderii care a construit podul Aleksandr Ostrovski, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Podul, care traversează strâmtoarea Kerci, un braţ de mare între Marea Azov şi Marea Neagră, va diminua izolarea Crimeii.

Preşedintele rus a calificat inaugurarea acestui pod ce leagă Crimeea de Rusia continentală drept un „eveniment istoric” şi a promis proiecte de infrastructură similare în întreaga ţară. El şi-a exprimat încrederea că secţiunea feroviară a podului peste strâmtoarea Kerci va fi finalizată în aproximativ un an.

Presa rusă scrie că Podul Crimeea este cel mai scump pod din lume. Costul total al construcţiei, potrivit cifrelor oficiale, a fost evaluat la aproximativ 227,922 miliarde de ruble (circa 3,7 miliarde de dolari). Cu toate acestea, de la începutul lucrărilor, această sumă a crescut constant, notează newsru.com.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.