Partidul Socialiștilor a anunțat astăzi că vine cu inițiativa de a micșora de două ori impozitele și accizele pentru benzină și motorină. Potrivit socialiștilor, inițiativa va oferi un sprijin substanțial populației și producătorilor autohtoni în această perioadă dificilă.
„Această inițiativă nu este doar o măsură socială necesară, dar una pentru a stimula reanimarea economiei naționale – de la sistemul de transport (călători și mărfuri) până la agricultură și industrie, producerea în Moldova a mărfurilor competitive pe piață”, se arată într-un comunicat PSRM.
Partidul Socialiștilor a precizat că mizează pe susținerea inițiativei de către celelalte fracțiuni parlamentare, „care își declară activitatea drept una socială”.
Socialiștii nu au anunțat deocamdată ce impozite vor viza proiectul lor. În același timp, precizăm că acciza la o tonă de motorină este de 2092 lei, în timp ce acciza la benzină constituie 4961 per tonă.
PSRM a explicat că inițiativa lor a survenit după ce astăzi Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a adoptat „o decizie antisocială”, majorând astfel prețurile pentru benzină și motorină.
„Acest lucru va declanșa și creșterea prețurilor pentru produsele de primă necesitate, produse alimentare și va avea un impact nefast asupra sferei transportului și agriculturii din țara noastră. Având în vedere faptul că, 40 % din prețul final al combustilului pentru consumatori consistă din impozite și accize, iar guvernarea raportează despre o creștere considerabilă a impozitelor în buget”, au mai spus cei de la PSRM.