PSRM nu va înainta o candidatură la funcţia de preşedinte al Parlamentului

Partidul socialiştilor (PSRM) nu va înainta o candidatură la funcţia de preşedinte al Parlamentului. „Socialiştii au candidaturi la această funcţie-oameni foarte bine pregătiţi-dar atâta timp cât nu avem o majoritate parlamentară, nu vedem sensul să înaintăm o candidatură”, a declarat liderul grupului parlamentar PSRM Zinaida Grecianîi.

Totodată, Grecianîi a precizat că formaţiunea sa din Parlament este dispusă să formeze o majoritate parlamentară cu orice partid, în condițiile în care celelalte fracțiuni vor accepta principiile socialiștilor – denunţarea Acordului de asociere cu UE, respectarea principiului de statalitate şi introducerea limbii  moldoveneşti şi a istoriei Moldovei în şcoli.

„Suntem gata să formăm o majoritate parlamentară, dar care ar corespunde principiilor cu care am mers în campania electorală și pentru care ne-au votat alegătorii. Noi nu vom trăda aceste principii, ci le vom promova”, a menţionat Zinaida Greceanîi

De notat că PSRM a participat la constituirea Comisiei pentru organizarea alegerii preşedintelui Parlamentului. Astăzi, Parlamentul se va convoca în cea de-a treia şedinţă consecutivă a sesiunii extraordinare, unde urmează să aleagă preşedintele Legislativului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.