„Provocările lui Dragoș”, aplicația care îl va ajuta pe copilul tău în prevenirea abuzului/ VIDEO

„Provocările lui Dragoș” este o aplicație interactivă care încurajează copiii să cunoască formele de violență și să nu tolereze abuzul.

Aplicația a fost lansată astăzi de către Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) și poate fi accesată aici.

Potrivit autorilor proiectului, aceasta este destinată copiilor cu vârste între 7 și 12 ani.

Când accesează jocul, copilul devine ghidul lui Dragoș, personajul principal. Atât Dragoș, cât şi prietenii lui urmează să facă faţă diverselor provocări pe care le întâlnesc atât acasă, cât şi la școală sau la locul de joacă.

Situaţiile prin care trece Dragoş reflectă diverse tipuri de violenţă, cum ar fi hărțuirea, indimidarea, violența fizică, emoţională sau sexuală. Istoriile au fost inspirate din situaţii reale pe care le întâlnesc copiii în diverse medii și care pot avea un impact negativ asupra sănătății fizice și psihice a copilului.

“Cu toate că a fost gândită astfel ca cei mici să o poată manevra independent, încurajăm părinții să le fie alături și să intervină cu explicații suplimentare acolo unde este cazul”, spun autorii proiectului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.