Protest la ambasada rusă din Varşovia, la trei ani de la accidentul tragic din Smolensk

Circa 300 de reprezentanţi ai dreptei naţionaliste poloneze au manifestat marţi seară în faţa ambasadei Federaţiei Ruse de la Varşovia, în ajunul celei de-a treia comemorări a accidentului aviatic  produs la Smolensk.

Manifestanţii au acuzat autorităţilor ruse şi guvernul polonez de producerea acestui accident. Ei au solicitat returnarea în Polonia a epavei avionului care se află încă la Smolensk, scrie AFP citată de Mediafax.

Partidul conservator Lege şi Justiţie, condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct, precum şi alte mişcări naţionaliste de dreapta, alimentează teza unui complot ca fiind motivul principal al catastrofei survenite la 10 aprilie 2010. Potrivit unui sondaj publicat la începutul lunii martie, 33 la sută dintre polonezi "nu exclud" posibilitatea unui atentat la Smolensk. 

Într-un raport publicat în august, comisia de anchetă poloneză a recunoscut că principalele cauze ale catastrofei de la Smolensk sunt vina părţii poloneze. Însă aceasta a atribuit o parte din responsabilităţi şi Rusiei, denunţând greşelile controlorilor şi echipamentele defecte de la aeroportul din Smolensk.

La 10 aprilie, avionul Tupolev 154 care îl transporta pe preşedintele Kaczynski, soţia sa şi alte 94 de persoane printre care înalţi responsabili politici şi militari polonezi, s-a prăbuşit încercând să aterizeze în condiţii de ceaţă la Smolensk, în vestul Rusiei. 

Delegaţia poloneză trebuia să asiste la Katyn la ceremoniile ce marcau cea de-a 70-a comemorare a masacrului mai multor mii de ofiţeri polonezi prizonieri ai Armatei roşii de către poliţia secretă sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.