Protest de amploare! Trei marşuri simultane: Coloana lui Usatâi vine dinspre Circ, iar cea a lui Dodon din partea AŞM // VIDEO

Protest de amploare organizat de Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru în centrul capitalei. Două coloane de socialiști au pornit de la Memorial și de la Academia de Ştiinţe şi s-au reunit pe bulevardul Ștefan cel Mare. Cea de-a treia coloană este condusă de liderul PN Renato Usatâi şi vine din faţa Circului. Destinația finală a coloanelor de manifestanți urmează să fie scuarul din fața Parlamentului.

Organizatorii protestelor din Chișinău anunțaseră inițial peste 30 de mii de participanți la proteste. Cifra oficială încă nu a fost anunțată, estimările acestea au fost oferite de surse din cadrul forțelor de ordine

Protastatarii scandează „Victoria”, „Unu, doi, guvernarea la gunoi”, “Moldova” şi declară că vor alegeri anticipate, dar nu înainte de a fi adoptat un şir de demisii ale unor şefi de instituţii, cum ar fi cea a lui Iurie Ciocan, preşedintele CEC.

Liderul PN Renato Usatâi a declarat că de asemenea protestatarii vor cere demiterea preşedintelui Nicolae Timofti, iar dacă va fi necesar manifestanţii vor merge la Condriţa, reşedinţa prezidenţială, unde „este ascuns Nicolae Timofti”.

Igor Dodon şi Renato Usatâi au declarat că vor anticipa orice fel de provocări şi vor desfăşura paşnic acţiunea de protest. „Sunt foarte mulţi oameni responsabili de securitate, Vom desfăşura paşnic acest eveniment, aşteptăm ca ei să plece”, au declarat cei doi.

Marşul condus de Renato Usatâi poate fi văzut AICI.

Marşul socialiştilor, condus de Igor Dodon poate fi urmărit AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.