Proiect de rezoluţie depus la Senatul SUA: Rusia trebuie să îşi retragă trupele de pe teritoriul Moldovei

Un proiect de rezoluţie depus în Senatul american cere Rusia să-şi îndeplinească angajamentele asumate la summitul OSCE de la Istanbul din 1999, privind retragerea trupelor de pe teritoriul Moldovei.

În textul documentului se reafirmă susţinerea SUA faţă de suveranitatea, independenţa şi integritatea Moldovei. Proiectul de rezoluţie înaintat de senatorul Cristopher Coons susţine Dialogul Strategic SUA-Moldova ca un mijloc de întărire a relaţiilor bilaterale şi de îmbunătăţire a reformelor democratice, economice şi de securitate aplicate deja în Moldova. În acelaşi timp, se mai arată în document, Statele Unite susţin eforturile de combatere a companiilor de dezinformare desfăşurate în Europa de est.

Secretarul de Stat american şi organizaţia USAID sunt încurajate să ofere asistenţă pe reformele din domeniul justiţiei şi cele privind siguranţa energetică.

Zilele acestea, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, se află în vizită în Statele Unite unde are o serie de întâlniri cu oameni politici americani şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale. În cadrul unei dezbateri organizate de Atlantic Council, şeful legislativului a discutat despre progresul înregistrat în urma reformelor făcute în ultimii 2 ani în Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.