Procurorul care l-a băgat în izolator pe Brăguța a fost eliberat din funcție

Procurorul Ivan Filimon, cel care l-a băgat în izolator pe Andrei Braguța, a fost eliberat din funcție. Decizia a fost luată de către Colegiul de Disciplină și Etică al procurorilor, anunță TV8.md

Filimon a refuzat să comenteze și să ofere orice interviu și a menționat că va veni cu un comentariu după ce va irosi toate căile de atac.

În cadrul ședinței anterioare a colegiului de disciplină, procurorul a răspuns că nu știa că Brăguța era bolnav, asta deși în registrul Izolatorului medicii au scris că tânărul este bolnav și necesită spitalizare.

Anterior, președintele Colegiul disciplinar al procurorilor a menționat că Filimon a ignorat faptul că Brăguța avea dereglări psihice, încălcând astfel Codul de etică al procurorilor.

Amintim că Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de detenție preventivă, iar pe 18 august, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Bărbatul a solicitat de mai multe ori intervenția medicilor de la Urgență, care l-au diagnosticat cu tulburare psihică, schizotipală, și ar fi solicitat transferul de urgență la Spitalul Clinic de Psihiatrie, fapt care nu s-a întâmplat. Pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.

Ulterior, rezultatele finale ale expertizei medico-legale au arătat că Andrei Braguța a murit din cauza pneumoniei. Anchetatorii au declarat că, bărbatul s-a îmbolnăvit în penitenciar, pentru că a stat în celulă fără haine şi nu i-a fost oferită plapumă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.