Procurorii au ales membrii organelor de autoadministrare

Ieri, 27 mai, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor, 598 din totalul celor 651 de procurori în funcţie s-au întrunit pentru a alege componenţa noilor organe de autoadministrare: Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor, Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor şi Colegiul de disciplină şi etică.

Conform Legii cu privire la procuratură, corpul de procurori a ales, în baza votului secret, câte 5 membri din rândul procurorilor în componenţa celor trei colegii. Încă câte doi membri vor fi selectaţi de Consiliul Superior al Procurorilor, prin concurs public, din rândul reprezentanţilor societăţii civile. Mandatul membrilor acestor organe de autoadministrare va fi de 4 ani şi îşi vor începe activitatea pe 1 august a acestu an, dată la care va intra în vigoare noua Lege cu privire la Procuratură.

Astfel, candidaţii care au acumulat cele mai multe voturi la Adunarea Generală a Procurorilor pentru a accede în componenţa Colegiului pentru selecţia şi cariera procurorilor sunt:

  • Morari Viorel – Procurorul Procuraturii Anticorupţie;
  • Popa Igor – Procurorul municipiului Chişinău;
  • Cebotari Serghei – Procurorul r-lui Soroca;
  • Roşca Andrei – Procurorul r-lui Rezina;
  • Bratunov Corneliu – Procuror, şef al Secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată şi excepţionale a PG.

În componenţa Colegiului de evaluare a performanţelor procurorilor au fost aleşi:

  • Nichita Alexandru – Procuror, şef-interimar al Direcţiei Investigaţii Generale a PG;
  • Bodean Valeriu – Procuror, adjunct-interimar al procurorului mun.Chişinău;
  • Gavajuc Serghei – Procuror, adjunct al procurorului Procuraturii Anticorupţie, şef al Serviciului Nord;
  • Popenco Adrian – procuror, adjunct al procurorului Procuraturii Anticorupţie;
  • Toma Ruslan – Procuror, şef adjunct-interimar al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV a PG.

Tot ieri, prin voturile procurorilor, a fost aleasă şi componenţa Colegiului de disciplină şi etică al procurorilor. Din el vor face parte:

  • Cimbir Marcel – Procurorul sect.Botanica, mun.Chişinău;
  • Guţan Vladislav – Procuror, şef adjunct al Secţiei control al urmăririi penale a PG;
  • Baidaus Valentin – Procurorul r-lui Leova;
  • Comerzan Victor – Procurorul r-lui Briceni;
  • Chitoroagă Nicolae – Procuror, şef al Direcţiei exercitare şi conducere a urmăririi penale a PG.

Rezultatele finale ale alegerilor au fost aprobate şi validate prin hotărârea Adunării Generale a Procurorilor.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.