Problema transnistreană, discutată la reuniunea sub-comitetului specializat pe conflicte a APCE

O delegație a Republicii Moldova condusă de către președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat Marian Lupu, a participat pe data de 16 ianuarie 2018, în orașul Paris, Franța, la reuniunea Sub-comitetului din cadrul Comitetului de Monitorizare al Adunării parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind conflictele dintre statele membre ale Consiliului Europei (CE).

Lucrările reuniunii în cauză au fost conduse de către președintele Sub-comitetului Stefan Schennach și au fost axate pe abordarea dimensiunii politice a procesului de reglementare transnistreană, cu implicarea în procesul de discuții a ex-reprezentantului Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean Wolf Dietrich Heim, directorului general adjunct al Serviciului european de acțiune externă pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală și OSCE Luc Devigne, reprezentantului politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului Vitalii Ignatiev, conducătorului așa-numitului soviet suprem din regiunea transnistreană Alexandr Șcerba și a reprezentanților societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului.

Este de menționat faptul că, o inițiativă similară a CE, cu intenția de a asigura și prezența reprezentanților Tiraspolului la lucrările Sub-comitetului nominalizat din 21 septembrie 2015, nu a fost realizată în formatul preconizat.

În cadrul evenimentului au fost trecute în revistă evoluțiile recent înregistrate în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, eforturile depuse de către Chișinău și Tiraspol pentru a avansa dialogul, acțiunile pozitive întreprinse de către autoritățile Republicii Moldova pentru a soluționa cele mai stringente probleme cu care se confruntă populația din raioanele de est ale țării, precum și s-a efectuat un schimb de opinii și idei vis-a-vis de posibilitatea dinamizării procesului de reglementare, impulsionării activităților în toate platformele de dialog existente și sporirii randamentului negocierilor.

În procesul discuțiilor au fost prezentate prioritățile Chișinăului și Tiraspolului pentru anul 2018 și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în acest sens.

Delegația moldovenească a menționat că în perioada următoare vor fi depuse eforturi în vederea menținerii tuturor canalelor de dialog deschise și funcționale, cu concentrarea pe procesul de implementare a înțelegerilor agreate anterior și convenirea unor soluții pragmatice la celelalte subiecte actuale de pe agenda negocierilor, mobilizarea partenerilor externi în vederea sprijinirii procesului de reglementare, inițierea unor noi măsuri pozitive în raport cu populația de pe ambele maluri ale Nistrului, realizarea acțiunilor menite să asigure protecția drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Amintim că potrivit Deciziei de înființare a Sub-comitetului privind conflictele, reuniunile vizate constituie o platformă de discuție prin care sunt explorate principiile și standardele CE privind democrația, aplicarea legii și salvgardarea drepturilor omului. Sub-comitetul are drept ca scop să faciliteze coordonarea și armonizarea abordărilor și nu să livreze soluții alternative mecanismelor deja stabilite de soluționare a conflictului. De asemenea, Sub-comitetul are menirea de a susține lucrul actorilor implicați în proces în vederea promovării mecanismelor convenite.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare