Prima marcă poștală în memoria lui Mihai Volontir va fi emisă în Moldova

Începând cu 21 octombrie curent, „Poșta Moldovei” va pune în circulație mărci și cărți poștale în memoria maestrului Mihail Volontir, anunță Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Marca poștală „Mihai Volontir, actor. In memoriam” prezintă portretul actorului pe fundalul unei secvenţe din filmul „Dimitrie Cantemir” și este completată cu plicul „prima zi a emisiunii” şi o carte poştală ilustrată.
Marca are valoarea nominală de 1,75 lei și este tipărită într-un tiraj de 200 mii de exemplare, în timp ce cartea poștală ilustrată va putea fi achiziționată la prețul de 3 lei, fiind printată în 1000 de exemplare. Designul emisiei este realizat de către Lilian Iațco.

Mihai Volontir a fost actor de teatru și cinema, interpret de muzică ușoară și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În cei 57 de ani de activitate, a jucat peste 120 de roluri în spectacole de teatru și filme, iar rolul lui Budulai din serialul televizat „Țiganul” l-a făcut celebru pe plan mondial. În anul 2000, Mihai Volontir a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova, „Ordinul Republicii”, iar Academia de Științe a Moldovei l-a desemnat ”Cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească”.

Mihai Volontir s-a stins din viața pe 15 septembrie 2015, la vârsta de 81 de ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.