Președintele Parlamentului efectuează o vizită oficială în Regatul Danemarcei

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează, în perioada 21-24 ianuarie, o vizită oficială în Regatul Danemarcei. Din delegația parlamentară mai face parte șefa Comisiei politică externă și integrare europeană, Violeta Ivanov.

La Copenhaga, președintele Parlamentului va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Regina Margareta a Danemarcei.

De asemenea, delegația parlamentară va avea întrevederi cu Prezidiumul Parlamentului danez și cu conducerea mai multor comisii.

În cadrul vizitei sunt programate întâlniri cu conducerea asociațiilor de business din Danemarca, precum și cu reprezentanții Guvernului din Regatul Danemarcei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.