Președintele Parlamentului Andrian Candu s-a întâlnit cu speakerul Congresului american Paul Ryan

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu a avut o întrevedere cu speakerul Congresului american, Paul Ryan, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda cooperării pe dimensiunea legislativă dintre Republica Moldova și SUA, evoluțiile din țara noastră și din regiune, agenda de integrare europeană și reformele lansate, nivelul de cooperare cu FMI și donatorii internaționali, precum și modalități de dezvoltare și consolidare a dialogului moldo-american.

În cadrul întrevederii, președintele Parlamentului Andrian Candu a mulțumit pentru susținerea constantă și univocă acordată de SUA pe parcursul tuturor acestor ani, în procesele de dezvoltare și tranziție spre un sistem bazat pe valori democratice. În acest sens, a fost comunicată poziția fermă a majorității parlamentare de la Chișinău de a susține Guvernul în asumarea și realizarea reformelor cu impact național, de a combate corupția mare și de a crea un cadru adecvat pentru dezvoltarea mediului de afaceri și a facilita climatul investițional occidental în țară. În context, Andrian Candu a comunicat intenția de a crea pe platformă parlamentară Comisia mixtă pentru dialog strategic „ProAmerica”.

Totodată, Andrian Candu a subliniat că guvernarea de la Chișinău își dorește aprofundarea relațiilor de consolidare a parteneriatului bilateral transatlantic în domeniile politic, economic și social. Speakerul a menționat că mizează pe susținerea personală a omologului său Paul Ryan în eforturile de reluare a activității Comisiei interguvernamentale moldo-americane de cooperare economică, ce va contribui în mod direct la intensificarea cooperării bilaterale comercial-economice.

De asemenea, Andrian Candu și-a exprimat speranța că, după alegerile parţiale în Congresul SUA din noiembrie curent, va fi asigurată continuitatea activității Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA “Congressional Moldova Caucus”.

Potrivit președintelui Parlamentului Republicii Moldova, consolidarea activității Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA are o contribuție importantă la promovarea relațiilor bilaterale, în special la consolidarea dimensiunii parlamentare, având și rolul de impulsionare a proceselor de dezvoltare în țara noastră. Andrian Candu a lansat o invitație omologului său american de a efectua o vizită de lucru în Republica Moldova.

La rândul său, speakerul Congresului SUA, Paul Ryan s-a interesat de evoluțiile interne din țara noastră în domeniul securității, stadiul negocierilor pe subiectul transnistrean în formatul ”5+2”, contribuția președinției germane în exercițiu la OSCE.

Oficialul american a dat asigurări de susținere în continuare a eforturilor guvernării de la Chișinău pentru realizarea obiectivelor de consolidare a statului de drept, inclusiv în procesul de implementare a reformelor în domeniile-cheie. Speakerul Congresului SUA a acceptat să efectueze o vizită în Republica Moldova și în regiune, într-o perioadă ulterior agreată.

candu

candu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.