Premierul despre privatizări: Pentru cei care nu au făcut investiţii vom merge pe rezilierea acordului de privatizare

Problemele apărute ca urmare a privatizărilor în baza concursurilor comerciale și investiționale de privatizare a proprietății publice au fost relevate de premierul Pavel Filip în debutul şedinţei de astăzi a Executivului.

Premierul s-a referit la terenurile și clădirile cu suprafețe de mii de metri pătrați amplasate în cele mai atractive zone pentru investitori, care au ajuns într-o stare dezastruoasă şi continuă să se degradeze.

În particular, Pavel Filip a specificat că în urma privatizărilor nu s-au făcut investițiile promise: „Acest concurs investiţional însemna că îi oferim posibilitatea celui care participă la concurs să cumpere iniţial la un preţ mai jos în baza unui program investiţional, adică, trebuie să facă investiţii atât financiare, cât şi creare de locuri de lucru”.

Prim-ministrul a adus drept exemplu privatizarea în baza concursului investiţional a complexului Hotelului Național, care urma ani de zile în urmă să devină un obiectiv frumos în centrul oraşului, însă, în loc de asta, a ajuns o preocupare a autorităţilor, în acesta adăpostindu-se copiii rămaşi fără îngrijire părintească.

De asemenea, au fost remarcate problemele apărute la unele parcuri industriale, care nu și-au atins scopul urmărit. În Parcul Industrial Cimișlia se preconiza crearea a 800 de locuri de muncă, dar s-au creat doar două, iar în Parcul Industrial Comrat se propusese crearea a 2260 locuri de muncă și s-a creat doar un singur loc de muncă.

În context, şeful Executivului a solicitat ministrului Economiei și Infrastructurii să dispună acțiuni concrete privind monitorizarea îndeplinirii obligațiilor contractuale în cadrul procesului de privatizare și în cadrul parcurilor industriale.

„Vedeţi toţi cei care nu şi-au îndeplinit obligaţiunile în baza concursului investiţional, nu au făcut investiţii şi nu au creat locuri de lucru, aşa precum prevedea acest program, să mergem pe rezilierea acordului de privatizare”, a spus Pavel Filip.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.