Connect with us

Justiție

Premieră pentru Moldova: ședințele de judecată vor fi înregistrate video

Publicat

pe

Sistemul de înregistrare video a ședințelor de judecată a început a fi testat, cu începere de astăzi, 17 aprilie. Testarea va avea loc timp de 4 luni, pentru început, în două instanțe: Curtea de Apel Bălți și Judecătoria Soroca.

În prima etapă a perioadei de testare, ce va dura o lună, vor fi efectuate înregistrările video propriu-zise, cu acordul prealabil al participanților. În cea de-a doua etapă, timp de trei luni, vor fi studiate și analizate rezultatele testării.

Din activitatea de testare a înregistrării video sunt excluse acțiunile procesuale, dosarele sau materialele care, potrivit legislației în vigoare, urmează a fi examinate în ședințe închise sau sunt dispuse spre examinare în ședință închisă la cererea părților.

De asemenea, nu vor fi înregistrate video şedinţele de judecată care au loc în cadrul procedurilor fără participarea părților.

Ministerul Justiției precizează că înregistrarea video a ședințelor de judecată va permite monitorizarea acţiunilor procesuale realizate pe parcursul judecării cauzelor, fapt ce va controbui la sporirea transparenței actului de justiție şi la realizarea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public.

Totodată, în perspectivă, înregistrările şedinţei de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţa de control judiciar care va avea posibilitatea de a aprecia asupra desfăşurării în condiţii legale a procesului şi de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.

Echipamentele de înregistrare video au fost procurate și instalate în toate instanțele din țară cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului pentru Justiție Transparentă.

Ele vor fi utilizate pentru crearea unui sistem unic de videoconferință și vor permite organizarea ședințelor de judecată cu participarea persoanelor de la distanță, inclusiv a celor deținute în instituțiile penitenciare.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Justiție

Șef de secție din cadrul spitalului raional din Soroca pe banca acuzaților

Publicat

pe

De către

Procurorii anticorupție au expediat instanței de judecată cauza penală în privința unui medic, șef de secție în IMSP Spitalul raional Soroca ,,A. Prisacari”, care este învinuit de corupere pasivă cu extorcare de bunuri. Drept temei pentru începerea urmăririi penale a servit denunțul soției unui pacient.

Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că doctorul, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, profitând de faptul că în cadrul instituției medico-sanitare publice în care activa, au fost implementate mai multe intervenții chirurgicale costisitoare, efectuate din contul bugetului public, extorca bani de la pacienți și rudele acestora.

Procurorii au documentat mai multe episoade în care, în schimbul unor sume de aproximativ 15.000 lei, învinuitul susținea față de pacienții ce necesitau intervenții chirurgicale, că poate organiza efectuarea acestora, cu folosirea stocului limitat de endoproteze, evitând listele de așteptare.

Faptele inculpatului au fost calificate drept corupere pasivă cu extorcare de bunuri și primirea unei recompense ilicite pentru efectuarea lucrărilor legate de deservirea populației.

În cadrul urmăririi penale medicul nu și-a recunoscut vinovăția, refuzând să depună declarații, iar la moment în privința acestuia este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunilor nominalizate, medicul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 u.c până la 8000 u.c. și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani .

Citește mai departe

Justiție

Patru procuraturi din Bălţi vor sta sub acelaşi acoperiş

Publicat

pe

De către

Procuratura municipiului Bălţi, Procuratura de circumscripţie Bălţi şi Oficiile Nord ale Procuraturii Anticorupţie şi Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale, vor sta sub acelaşi acoperiş.

Noul imobil are o suprafaţă de 1937,3 metri pătraţi, cu trei etaje, în care va munci un personal total de aproximativ 100 de unităţi: procurori, consultanţi, ofiţeri detaşaţi, specialişti, personal tehnic şi auxiliar din toate cele patru procuraturi teritoriale şi specializate, care, de astăzi, nu vor mai sta cu chirie.

Imobilul a fost procurat de Guvernul Republicii Moldova, decizia privind transmiterea, cu titlu gratuit, a bunurilor imobile din administrarea Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului în administrarea Procuraturii Generale fiind luată de Executiv acum un an.

Noul imobil a fost inaugurat astăzi, de Procurorul General, Eduard Harunjen, în prezenţa Ministrului Justiţiei, Victoria Iftodi şi a conducătorilor procuraturilor specializate

Astfel, după mai bine de două decenii, timp în care angajaţii acestor subdiviziuni au activat în condiţii inadecvate, acum, procurorii şi personalul auxiliar vor munci într-o încăpere adaptată standardelor europene. Noul sediu este bine poziţionat, în centrul municipiului Bălţi, acolo unde sunt concentrate toate instituţiile de drept din localitate.

Acest fapt, în opinia Procurorului General, va eficientiza, pe de o parte, procesul de interacţiune a procurorilor cu celelalte instituţii de drept, iar pe de altă parte, va facilita accesul persoanelor, în condiţii optime de calitate şi operativitate, în acest scop fiind amenajate şi 5 birouri de audienţă a cetăţenilor.

Acţiunea rezultă din obiectivele Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi Planului de Dezvoltare Strategică a Procuraturii pentru anii 2016 – 2020, menită să eficientizeze procesul de administrare, gestionare şi utilizare a patrimoniului public.

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat a decedat în stradă așteptând ambulanța 40 de minute. O comisie de anchetă internă documentează cazul

Publicat

pe

De către

Cazul bărbatului care a decedat în stradă așteptând intervenția medicală de urgență mai mult de 40 de minute a motivat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să creeze o comisie de anchetă internă.

Incidentul tragic a fost surprins și făcut public de către poeta Maria Șleahtișchi, care se deplasa pe strada Lech Kaczynski, din Capitală, când a observat că mai mulți trecători s-au adunat în jurul unei persoane care avea urgent nevoie de ajutor medical. Toți cei prezenți apelaseră deja serviciul unic 112, însă ambulanța întârzia să apară. Astfel, potrivit poetei, în momentul când personalul de intervenție medicală prespitalicească a ajuns la fața locului, acesta a putut doar să constate decesul bărbatului.

„CE, DOAMNĂ, MATA NU ȘTII ÎN CE ȚARĂ TRĂIEȘTI?…” În astă seară, pe strada Lech Kaczynski, moartea a așteptat mai…

Geplaatst door Maria Sleahtitchi op Donderdag 20 september 2018

Potrivit 112, primul apel de urgență a fost recepționat la ora 20:10, informația a fost transmisă către Dispeceratul Ambulanță Chișinău peste trei minute. În total, Serviciul Unic 112 a fost apelat de șapte ori pe marginea acestui caz. Ultimul apel a fost recepționat la ora 20:52, adică peste 42 de minute de la primul sunet.

În același timp, Serviciul Național Unic pentru apelurile de urgență 112 declară că „personalul său nu poartă răspundere pentru activitățile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență”, iar „acțiunile sau inacțiunile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență nu țin de competența Serviciului 112”.

A doua zi, cazul a fost comentat de Andrian Candu. Acesta declara că a verificat informația publicată de Maria Șleahtișchi, însă potrivit lui „de la primul apel până la sosirea echipajului de medici au trecut 27 de minute, față de 15 cât ar fi trebuit să treacă”.

Un caz cutremurător s-a produs aseară pe strada Lech Kaczynski, când un om a decedat sub privirile trecătorilor. Am…

Geplaatst door Andrian Candu op Vrijdag 21 september 2018

Peste două zile de la cazul tragic, Secretarul general de stat Boris Gâlca a convocat o ședință de urgență cu conducerea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), responsabili de domeniul asistenței medicale de urgență, pentru a discuta cazul.

„În mod prioritar să fie revizuiți algoritmii de triere a cazurilor de urgență, să fie realizate instruiri suplimentare pentru personalul de la Serviciul 112 și al CNAMUP privind interacțiunea cu apelanții serviciului, iar personalul medical să fie responsabilizat pentru o comunicare eficientă și deontologică cu pacienții”, a declarat Boris Gâlca.

La fel acesta a solicitat toată informația detailată privind acest caz, numărul de ambulanțe care operaționale la intervalul de timp raportat și localizarea acestora prin GPS, de ce a durat cca 43 minute până să ajungă ambulanța la solicitare. De asemenea, conducătorilor instituțiilor menționate li s-au cerut prezentarea imediată  către Comisia de anchetă internă a tuturor probelor documentare (fișa medicală, registre, înregistrări audio a discuțiilor de la serviciul 112, explicațiile și rapoartele echipei medicale care a preluat cazul) pentru formularea concluziilor finale.

Drept rezultat al acestor discuții, MSMPS a format o Comisie internă, din care fac parte reprezentanții catedrei de Urgențe Medicale a USMF „N. Testemițanu”, Comisiilor de specialitate în domeniul urgențelor medicale prespitalicești și în domeniul anatomiei patologice și citologice. Comisia urmează să prezinte ministerului concluziile și propunerile până la data de 25 septembrie curent. Secretarul general de stat a menționat că cazul va fi documentat și se vor aplica sancțiuni dure pentru responsabilii care au produs erori în executarea responsabilităților de serviciu, inclusiv prin demitere.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com