Clipe de panică pentru o familie din cartierul arădean Gai după ce bătrânul pe care l-au luat în întreţinere a incendiat casa de supărare că echipa sa favorită, Real Madrid, a pierdut derby-ul împotriva rivalei FC Barcelona, scrie ghidularadean.ro.
Totul s-a întâmplat chiar în ajunul Crăciunului, în jurul orei 13:00, când, negru de supărare, bătrânul de aproximativ 70 de ani, s-a închis în locuinţă, a luat un bidon de diluant pe care îl folosea la aprinderea focului şi l-a aruncat în sobă.
Văzând că un fum negru, femeia care l-a luat în întreţinere pe bătrân şi care locuieşte la doar câteva case distanţă, a fugit într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat însă uşile erau închise.
Până la sosirea pompierilor, familia femeii a reuşit să spargă uşa locuinţei şi să îl scoată pe bătrân din incendiu înainte ca acesta să fie rănit.
Pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială şi au reuşit să stingă flăcările înainte ca aceasta să cuprindă întreaga locuinţă, însă mobilierul din încăpere şi hol a ars, pereţii sunt îmbibaţi cu fum iar ce nu a distrus focul a fost distrus de către apa folosită de pompieri, în încercarea de a stinge focul şi a limita pagubele.
Bătrânul se află în afara oricărui pericol. Întrebat de oamenii legii şi de către cei care îl au în grijă, bărbatul a spus că este conştient de ce a făcut şi că nu regretă fapta. Mai mult, spune că ar fi vrut să moară, să nu mai ştie de umilinţa prin care a trecut echipa favorită.
Bătrânul piroman se va alege cu dosar penal pentru distrugere şi cel mai probabil va fi supus unei expertize psihiatrice.
Real Madrid a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu de FC Barcelona cu scorul de 3-0.