Polițiștii români au depistat pe corpul unui moldovean un pașaport fals. Bărbatul pleca în Israel

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care şi-a procurat un paşaport românesc fals, plătind suma de 900 euro. Bărbatul intenționa să meargă în Israel, deși depăşise termenul legal de şedere în această țară.

Cazul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat cetăţeanul din R. Moldova Nicolae R., în vârstă de 45 de ani, pasager într-un autocar, înmatriculat în România.

În baza unei analize de risc pe fraude documentare, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei.

În urma acestuia a fost descoperit, ascuns pe corpul bărbatului, un paşaport similar celor eliberate de autorităţile din România, pe care era aplicată fotografia acestuia, dar erau trecute alte date de identificare.

Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că intenţiona să se deplaseze în Israel, dar depăşise termenul legal de şedere, fapt pentru care în luna ianuarie, a luat legătura cu o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte care, în schimbul sumei de 900 de euro, i-a procurat documentul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.