Polițist din Cahul, reţinut de CNA. Ar fi extorcat 8 000 de lei pentru a nu atrage la răspundere un bărbat

Un ofițer superior de investigație din cadrul Secției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului de Poliție Cahul a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.

Potrivit denunțătorului, omul legii ar fi extorcat și primit 8000 de lei pentru a nu-și îndeplini obligațiile de serviciu, mai exact pentru a nu atrage la răspundere contravențională un cetățean suspectat de achiziționarea, păstrarea și transportarea în scopul comercializării a 20 litri de băuturi alcoolice fără acte de proveniență. Totodată, polițistul ar fi dat asigurări că, în viitor, nu va opera verificări în privința bărbatului.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițistul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pe un termen de 72 de ore.

Un dosar penal a fost pornit pe acest caz.

Pentru acest gen de infracțiune, Codul Penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Serviciului Sud al Procuraturii Anticorupție

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.