Poliţia furată de poliţişti! MAI dezvăluie o schemă de furt al banilor publici

Doi ofițeri-un locotent și un maior, un angajat al Inspectoratului Național de Patrulare şi un operator din compania Lukoil Moldova au fost reținuţi pentru 72 de ore, fiind suspectaţi că au prejudiciat bugetul Ministerului de Interne cu aproape 200 de mii de lei lunar, timp de aproape jumătate de an.

Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne Oleg Balan astăzi la o conferinţă de presă.

Potrivit oficialului, persoanele date lucrau potrivit unei scheme puse bine la punct. Aceştia sustrăgeau bani de pe cardurile poliției, care erau destinate pentru alimentarea cu combustibil a automobilelor de serviciu.

„Colaboratorii Servicului Aprovizionare şi Logistică a IGPIGP, în cârdășie cu câțiva angajați de la Lukoil, scoteau banii cash de pe cardurile Inspectoratului de Poliție și alte subdiviziuni ale ministerului. Numele persoanelor se cunosc”, a spus ministrul.

Potrivit oficialului, perioada acestor acțiuni nu este cunoscută, însă se presupune că acestea „au început de la începtul lunii octombrie, poate mai înainte”.

Oleg Balan a concretizat că ieri au fost efectuate nouă percheziții în mai multe cabinete ale angajaților IGP, iar printre aceştia este şi şeful adjunct al Serviciului achiziţii şi logistică al IGP, Vitalie Postovan. În biroul acestuia, au fost depistate 79 de mii de lei, 1.100 de dolari şi 500 de euro.

Pe acest caz a fost iniţată o cauză penală pentru crearea unei scheme ilegale de sustragere și delapidare a banilor publici. Aceştia riscă închisoare de la 2 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.