Poliția de Frontieră dă start celui de-al doilea sondaj de opinie

Poliția de Frontieră dă start celui de-al doilea sondaj de opinie, de la lansarea versiunii noi a paginii oficiale. În acest sens, conducerea instituției aduce mulțumiri tuturor participanților la vot și îndeamnă vizitatorii site-ului să se expună și asupra altor întrebări ale anchetei, pentru a cunoaște părerile oamenilor în diferite probleme.

De data aceasta, instituția și-a propus să afle care este opinia atât a persoanelor care traversează frontiera, cât și a celor care locuiesc în satele proxime hotarului, față de comportamentul polițiștilor de frontieră. Astfel, de astăzi, 1 februarie, este pusă la vot întrebarea ”Cum apreciați atitudinea polițiștilor de frontieră față de dumneavoastră, în punctele de trecere și în zona de frontieră?”, care oferă 3 variante de răspuns: politicoasă, acceptabilă și nepoliticoasă.

Sondajele și analiza acestora sunt o modalitate foarte bună de a cerceta opiniile, viziunile și doleanțele cetățeanului, în serviciul căruia ne aflăm, iar rezultatele vor ajuta conducerea Poliției de Frontieră să realizeze activităţi de îmbunătățire a managementului, astfel ca acțiunile fiecărui angajat să corespundă așteptărilor oamenilor. De aceea, o atenție deosebită a fost acordat primului sondaj de opinie la care au participat 1033 de vizitatori ai site-ului, dintre care 906 persoane au votat pozitiv, 83 – negativ și 44 s-au abținut. Cu un sentiment de mulțumire constatăm că majoritatea respondenților au apreciat noua concepţie a paginii web, ceea ce ne face să fim optimiști că a fost atins unul din obiectivele propuse, de a dezvolta comunicarea cu societatea, promova transparența instituțională și spori interacțiunea cu toți cei interesați de activitatea polițiștilor de frontieră.

Totodată, periodic, responsabilii de administrarea paginii oficiale vor pune la dispoziție o diversitate de sondaje pentru a determina nivelul de satisfacţie al utilizatorilor privind serviciile şi informaţiile furnizate de către Poliția de Frontieră, modul în care este percepută calitatea informaţiei şi accesibilitatea acesteia.

Serviciul de presă al Poliției de Frontieră

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.