Platforma DA critică constituirea circumscripţiilor electorale: Oferă forțelor antieuropene un avantaj enorm

Platforma DA a criticat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, constituirea circumscripţiilor electorale, declarând că sistemul electoral nou din start oferă forțelor antieuropene un avantaj enorm. Potrivit membrilor formaţiunii, din 46 de circumscripții create pe teritoriul Republicii Moldova, la alegerile prezidențiale din octombrie 2016 Igor Dodon ar fi câștigat din primul tur în 30.

Astfel, potrivit Pltaformei DA, activitatea “fructuoasă” a Comisiei permanente de constituire a circumscripțiilor a demonstrat că scopul principal al modificării sistemului electoral este “conservarea stării de captivitate a statului nostru, precum și împărțirea zonelor de influență între două clanuri mafiote interconectate, care activează sub acoperirea paravanului geopolitic”.

“În urma procesului de delimitare a hotarelor circumscripțiilor electorale, aproape toate raioanele țării au fost ciopârțite în două sau chiar în trei circumscripții. Drept rezultat, a apărut o incertitudine periculoasă în privința modalității de creare a consiliilor de circumscripții și a soluționării litigiilor electorale în teritoriu. Sofisticarea total inoportună a procesului electoral contribuie semnificativ și la creșterea abuzurilor și fraudelor din partea guvernării”, se arată într-o declaraţie a partidului.

O altă abatere gravă, în opinia celor de la Platforma DA,  este discriminarea drepturilor politice ale alegătorilor din Diaspora.

“În conformitate cu datele oficiale, numărul alegătorilor aflați peste hotare la muncă este estimat la peste 845 mii. Chiar și conform Codului electoral modificat recent, pentru aceste persoane ar trebui să fie înființate minimum 13 circumscripții. Însă, Comisia respectivă a decis să se limiteze la doar trei circumscripții pentru conaționalii noștrii din Diaspora. Promisiunea trâmbițată de președintele Dodon despre crearea a 25 de circumscripții peste hotare, s-a dovedit a fi o minciună”, au mai declarat membrii partidului.

În aceste condiţii Platforma Demnitate și Adevăr cere în continuare anularea sistemului electoral mixt, “care a fost promovat și adoptat de către tandemul Plahotniuc – Dodon”,  face apel către partenerii externi, atenționându-i asupra extinderii și aprofundării derapajului antidemocratic în domeniul electoral şi cheamă la consolidare toate forțele politice realmente antioligarhice și democratice în vederea demarării urgente a procedurii de inițiere a unui referendum legislativ privind anularea modificărilor din Codul Electoral.

De asemenea, Platforma DA îndeamnă Diaspora să organizeze acțiuni de protest în marile capitale europene, în SUA și Rusia, precum și în Chișinău, împotriva unui sistem electoral discriminatoriu.

Precizăm că Guvernul a aprobat lista circumscripțiilor uninominale. Conform hărții finale, care cuprinde în total 51 de circumscripții, 48 vor fi constituite pe teritoriul Republicii Moldova, iar 3 în afara țării.

Foto: Privesc.eu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.