Connect with us

Politică

Peter Michalko: În anii 2014-2020 Moldova poate accesa până la 740 mln euro din partea UE

Publicat

pe

În perioada 2014-2020, Republica Moldova poate accesa de la 610 milioane până la 740 de milioane de euro suport financiar din partea Uniunii Europene. Declarația în acest sens a fost făcută de ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Potrivit șefului Delegației UE la Chișinău, volumul exact de resurse depinde de capacitatea și abilitatea Republicii Moldova de a absorbi acești bani. „Acești bani provin de la cetățenii țărilor membre ale UE și este o asistență care subliniază aceste relații de parteneriat existent între UE și Republica Moldova”, spune ambasadorul.

Faptul că Uniunea Europeană este cel mai mare investitor în Republica Moldova înseamnă, potrivit ambasadorului, locuri de muncă, venituri din exporturi care sunt stabile și cu perspectivă de creștere.

„În același timp, asta înseamnă introducerea celor mai înalte standarde și în economie, dar și în sensul mai larg în societate. Standarde care sunt identice cu cele din UE și aceasta are drept scop de a atinge obiectivul definit în Acordul de Asociere – asociere politică și integrare economică”, a spus șeful Delegației UE.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Politică

Igor Dodon despre inițiativa democraților de modificare a Constituției: Ce fel de abordare pro-Moldova e aceasta?

Publicat

pe

De către

Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi că nu va semna proiectul Partidului Democrat privind modificarea Constituției prin introducerea sintagmei „integrare europeană”. „Nu este corect ca viziunile ideologice ale unui partid sa fie introduse în Constituție”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon a menționat că modificarea Constituției este în detrimentul echilibrului din societate și că nici fracțiunea PSRM din Parlament nu va susține inițiativa democraților, dar nici el în calitate de șef de stat va semna proiectul menționat.

„Ce fel de abordare pro-Moldova e aceasta? Se vede ca PDM încă nu s-a lămurit cu propriile convingeri și vrea să profite de doua idei politice, fără a fi credibilă nici pe una din ele. Consider că modificarea Constituției prin introducerea punctului privind integrarea europeana este în detrimentul echilibrului din societate”, a spus președintele Dodon.

Oficialul a argumentat că Moldova astăzi este deja divizată între diferiți vectori geopolitici și între diferite concepte de dezvoltare a țării, iar aceste dispute trebuie rezolvate pe cale electorală, la alegeri sau prin referendum, unde poporul să decidă vectorul de integrare și dezvoltare.

„Alegerile parlamentare vor arăta cel mai bine pe cine și ce doresc cetățenii și nu trebuie modificată Constituția acum, în grabă, fără consens social larg și pe sfârșit de mandat politic”, a adăugat oficialul.

Reamintim că liderul PDM Vlad Plahotniuc a anunțat astăzi că modificarea Constituției pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” va fi inclusă pe agenda Parlamentului. La următoarele ședințe ale Legislativului va fi supusă votului aceasta modificare a Constituției, iar fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze „dacă este pro-european în realitate sau dacă folosește sintagma doar ca element electoral”.

De notat că, acum o lună, Partidul Democrat din Moldova a anunțat că se se va poziționa mai clar, începând cu perioada imediat următoare, ca fiind un partid „pro-Moldova”, care acționează „pentru toți moldovenii”, axându-se pe rezolvarea problemelor oamenilor.

Citește mai departe

Politică

Ambasadorul R.Moldova în Marele Ducat de Luxemburg a prezentat copiile scrisorilor de acreditare

Publicat

pe

De către

Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Marele Ducat de Luxemburg, Lilian Darii, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare şefului de Protocol, director al Cancelariei Ministerului Afacerilor Externe şi Europene, Beatrice Kirsch.

În cadrul ceremoniei, Lilian Darii și Beatrice Kirsch au discutat unele aspecte privind dezvoltarea dialogului politic moldo-luxemburghez pe mai multe segmente precum intensificarea schimburilor comerciale, acordarea asistenţei pentru dezvoltarea potenţialului sistemului bancar moldovenesc prin programe de instruire a personalului, cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, dar şi promovarea agendei europene a Republicii Moldova.

Ambii interlocutori au accentuat, în cadrul întrevederii, angajamentul deplin de a folosi potenţialul de cooperare existent între Moldova şi Luxemburg pentru dezvoltarea contactelor bilaterale.

Beatrice Kirsch la rândul său, i-a urat ambasadorului Republicii Moldova în Marele Ducat de Luxemburg succes în misiunea sa și l-a asigurat de întreg sprijinul ministerului de externe luxemburghez.

Citește mai departe

Politică

Modificarea Constituției, în Parlament. Vlad Plahotniuc: Fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze dacă este pro-european

Publicat

pe

De către

Modificarea Constituției pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” va fi inclusă pe agenda Parlamentului.

Liderul PDM Vlad Plahotniuc a anunțat astăzi că la următoarele ședințe ale Legislativului va fi supusă votului aceasta modificare a Constituției, iar fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze „dacă este pro-european în realitate sau dacă folosește sintagma doar ca element electoral”.

Vlad Plahotniuc a precizat, în cadrul briefingului de presă al formațiunii, că voturile coaliției de guvernarea nu sunt suficiente pentru modificarea Constituției, iar PLDM și PL încă nu s-au pronunțat tranșant asupra acestui subiect.

„Scopul pentru care introducem sintagma „integrare europeană” în Constituție este acela de a face și mai clară direcția strategică de dezvoltare a Republicii Moldova, iar ideea de integrarea europeană trebuie să fie depolitizată, să nu mai fie obiectul speculațiilor electorale și să capete rolul ei firesc în strategia națională de dezvoltare a țării”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Totodată, președintele PDM a mai spus că preocuparea oricărei guvernări „nu trebuie să fie geopolitica, ci bunăstarea oamenilor”.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com